Skip to content
Politică

Gabriel Oprea, după reuniunea cu cadrele militare în rezervă. Ce se află pe agenda vicepremierului

Vicepremierul Gabriel Oprea a declarat, după reuniunea cu cadrele militare în rezervă, că în dialogul cu aceștia, le-a transmis că se lucrează pentru noua lege a pensiilor militare.

Totodată, vicepremierul a subliniat importanța ajutorului din partea Guvernului pentru rezerviști, văduve și copii.

„Este simplu, militarii sunt oamenii pe care românii îi respectă, sunt oamenii care au jurat să-și dea viața pentru România, mai ales în acest context de securitate am avut această întâlnire. Colegii mei își pun întrebari vis a vis de drepturile lor, de pensiile militare. Am avut un dialog cu membrii asociației. M-am bătut ca pensiile militare să rămână, le-am spus că în Parlamentul Romaniei, parlamentarii, indiferent de culoarea politică, respectă armata. Militarii din tot sectorul de securitate sunt respectați. Lucrăm pentru noua lege a pensiilor militare. Vom veni în Parlamentul României și sunt convins că vom avea sprijinul celor două Camere. E important ca Guvernul să ajute rezerviștii, văduvele de război, copiii.”, a declarat Gabriel Oprea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *