Gabriela Firea a convins lumea sportivă că este soluția potrivită pentru București

Sursa: Partidul Social Democrat Facebook

Numărătoarea inversă pentru ziua decisivă a alegerii primarului general al Capitalei, pentru o perioadă de 4 ani, este din ce în ce mai accelerată.

Nume importante din sportul românesc au decis să o susțină, în alegerile locale, pe Gabriela Firea.

Astfel, după Nadia Comăneci și Ilie Năstase, alte trei mai personalități sportive au transmis mesaje în care își arată preferințele la vot.

Gabriela Szabo, olimpica română la atletism, deținătoare a titlului onorific de Ambasador al turismului românesc, fost ministru al Tineretului și Sportului, a transmis, într-un mesaj video:

„Îmi revine deosebita bucurie și plăcere, de asemenea, să-i urez mult succes Gabrielei, în această competiție importantă pentru București.

Este un om muncitor, un om dinamic, un om perseverent, un om de care Bucureștiul are nevoie.

Are o strategie extrem de importantă pentru dezvoltarea Bucureștiului”.

Renumitul Anghel „Puiu” Iordănescu, pe care întreaga Românie îl cunoaște, de la fotbalistul cu rezultate uimitoare și până la antrenorul și selecționerul echipei naționale de fotbal, care a adus multe victorii României, și-a făcut cunoscută, printr-un mesaj video, opțiunea de a o vota,  pe 9 iunie, pe Gabriela Firea:

„Bună tuturor, sunt Anghel Iordănescu și sunt convins că voi toți cunoașteți problemele cu care noi, bucureștenii, ne confruntăm.

O susțin pe Gabriela Firea! Este o femeie puternică, hotărâtă, tenace, care niciodată nu renunță la luptă.

O familistă convinsă. Are în spate o echipă de profesioniști. Doamne ajută!”

Nici canotoarea olimpică Elisabeta Lipă, declarată, de federația internațională de specialitate, cea mai bună canotoare a secolului XX, și ea fost ministru al Tineretului și Sportului, nu stă departe de viitorul Bucureștiului și a decis să mizeaze pe Gabriela Firea, după 9 iunie, transmițându-i mesajul:

„Știu că determinarea, munca neobosită și pasiunea pentru ceea ce faci sunt esențiale pentru a reuși.

Ești o femeie puternică, cu o viziune clară și dedicată îmbunătățirii vieții cetățenilor capitalei noastre dragi.

Fiecare pas pe care îl faci înainte este un pas către un viitor mai bun pentru noi toți.

Îți doresc mult succes și sunt alături de tine în această luptă”.

Gabriela Firea a intrat în cursa pentru București cu un program ambițios construit, împreună cu echipa social democrată, bazat pe realitățile și nevoile capitalei, având o experiență complexă în atragerea de fonduri europene pentru investiții majore în infrastructură, mediu, sănătate, cultură, sport, termoficare, educație și social.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: