Skip to content
Politică

Gabriela Firea acuză: ”Revin firmele căpușă în Primăria Capitalei!”

Inquam Photos / George Calin

Gabriela Firea a comentat, luni, declarația primarului Capitalei, Nicușor Dan, cu privire la externalizarea serviciului de curățenie în parcuri. ”Să plătească firmelor-prietene de trei-patru ori mai mult decât companiilor municipale!”

Luni dimineață a început curățenia în Parcul Cișmigiu. Echipele primăriei însoțite de primarul Nicușor Dan, care este și directorul interimar al Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement, se află în parcul bucureștean.

Înainte de startul operațiunii, primarul a explicat de ce s-a ajuns în situația în care parcurile sunt degradate și murdare.

„Nu este un an, sunt 10 luni, m-am implicat și am crezut că problema va fi rezolvată… Au avut un plan de acțiuni cu bani, cu suprafețe. Am făcut și o rectificare și am dat mai mulți bani la parcuri… Este o vină comuna a direcției ALPAB și a companiei de parcuri care nu a făcut lucrurile așa cum trebuia”, a explicat primarul orașului București.

Nicușor Dan a anunțat că serviciul curățenie în parcuri ar putea fi externalizat.

„Externalizare înseamnă să facem o achiziție publică… Dacă vom lua această decizie înseamnă o firma să facă curat pe alei, pe iarbă, să golească coșurile de gunoi”, a spus Nicușor Dan.

Gabriela Firea nu este, însă, de acord.

”Revin firmele căpușă în Primăria Capitalei! A anunțat azi primarul “externalizarea întreținerii parcurilor”. Să plătească firmelor-prietene de trei-patru ori mai mult decât companiilor municipale!”, a scris Gabriela Firea pe o rețea socială.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *