PSnews

Recent

Gabriela Firea anunță un nou proiect: Voi propune în premieră această lege. Am dreptul!

Inquam Photos / George Calin

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat joi, în timpul ședinței Consiliului General al Municipiului București, că va propune o lege a achizițiilor publice, în baza amendamentelor elaborate de primari din diverse formațiuni politice, în cadrul Asociației Municipiilor.

Precizările au fost făcute în cadrul dezbaterilor la proiectul de hotărâre privind aprobarea execuției bugetului Municipiului București la 30 septembrie, în cadrul cărora consilierul municipal PNL Cătălin Deaconescu i-a reproșat primarului general că procentul de realizare a investițiilor este de doar 18%, arată Agerpres. „Eu știu că este grav când citești execuție bugetară până în 20% – și pe mine mă sperie această cifră – dar haideți împreună să vedem de ce avem o execuție bugetară atât de redusă. Vi se pare că eu sau colegii mei nu am muncit în doi ani? Noi am venit cu multe proiecte, am vrut să facem foarte multe lucruri, pe care vrem să în continuare să le facem, dar noi nu suntem o entitate separată de restul țării. Noi trebuie să ne supunem legislației în vigoare. Legea achiziției este proastă în continuare și fac un anunț în premieră. Nu am uzitat până acum, pentru că am considerat că nu este normal să forțez anumite reguli pe care le-au instituit foștii primari generali, dar sunt nevoită să apelez la dreptul pe care îl am, de primar general, de a legifera, și voi propune în premieră o lege a achizițiilor publice, pe care o voi depune eu, ca primar general, pentru că am acest drept legal”, a declarat primarul, anunță Profit.ro.

Ea a mai precizat că proiectul de lege va cuprinde amendamente care au fost elaborate de către primari ai PSD, PNL, UDMR și ai altor formațiuni politice, de care nu s-a ținut cont la modificarea legii achizițiilor publice.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi