Gabriela Firea, despre problemele întâmpinate cu bugetul Capitalei: „Au fost anumite conflicte politice”

Gabriela Firea
Sursă foto: Facebook / Gabriela Firea

Gabriela Firea, candidata social-democraților la Primăria Capitalei, a spus cu ce probleme s-a confruntat în mandatul anterior, în ceea ce privește gestionarea bugetului Bucureștiului. 

Gabriela Firea a precizat că sumele primite de Primăria Generală sunt influențate politic. Aceasta a adăugat că, pe vremea când deținea funcția de primar, primea o sumă modestă din partea Ministerului de Finanțe. Firea a menționat că în ultimii ani ai mandatului era nemulțumită de faptul că problema termoficării nu fusese soluționată, iar conflictele politice au determinat tensiuni în privința bugetelor alocate

„Din păcate, aceste bugete sunt afectate politic. Trebuie să vă mărturisesc faptul că în primul și al doilea an de mandat, am avut o cotă primită din partea Ministerului de Finanțe, nu suficientă, dar măcar reușeam să achităm facturile curente și în special infrastructura critică, transportul public în comun, termoficarea, tot ceea ce însemnau investiții în spitale. Sunt 19 spitale care aparțin de primărie, 14 teatre, cinci muzee, canalizarea, apa.

Dar, ceea ce noi am propus atunci, o recalculare a acestor sume, nu s-a întâmplat. Mai mult decât atât, în anii trei și patru, pentru că au fost anumite conflicte politice de deoarece eu eram nemulțumită că centura ocolitoare a Capitalei și ELCEN-ul nu fuzionează cu Radetul și nu avem rezolvată în sfârșit această problemă a termiei, au început anumite șicane pe sume.”, a declarat Gabriela Firea.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: