Skip to content
Politică

Gabriela Firea îi acuză pe liberali că inventează scenarii și că dezinformează

Prin intermediul unu comunicat de presă, purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, îi acuză pe liberali că inventează scenarii și dezinformează  în ceea ce privește alocațiile pentru copii, în condițiile în care dublarea acestora este deja aprobată, notează agerpre.s.

Ea subliniază totodată că lansarea propunerii pentru un sistem de alocații diferențiate ”nu are nicio legătură cu măsura deja aprobată a dublării alocațiilor, care așteaptă promulgarea președintelui Iohannis”.

”Liberalii dau din ce în ce mai mult dovadă de un comportament pueril și nedemn pentru un partid politic ce susține că dorește să ajungă la guvernare. Atunci când nu se opun măsurilor introduse de Parlament sau de Guvernul Ponta, inventează tot felul de scenarii și lansează dezinformări. Ultima astfel de minciună susține că s-ar dori blocarea dublării alocațiilor pentru copii.

(…) Drepturile copiilor nu sunt negociabile — nu ne jucăm cu soarta lor și a părinților! Doamna Gorghiu trebuie să înțeleagă faptul că lucrurile nu mai merg ca pe vremea actualilor ei colegi din PDL, care au adus în pragul sărăciei extreme sute de mii de familii, inclusiv pe copiii acestora, prin măsurile pe care le-au luat”, a declarat Firea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *