Skip to content
Politică

Gabriela Firea, înainte de o nouă intervenție chirurgicală: Sunt convinsă că mulți m-ar vrea plecată, pentru că am stârpit rețelele de interese obscure din Primărie

Facebook

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, se pregătește pentru o nouă operație, care va avea loc peste o lună. În acest timp, edilul își urmează programul normal de lucru, infirmând, astfel, zvonurile potrivit cărora n-ar mai trece de ceva vreme pe la birou.

”Deși au trecut doar 2 săptămâni și jumătate de la intervenția chirurgicală dificilă la colon, la care am fost supusă, la Spitalul Cantacuzino din Capitală, de luni mi-am reluat activitatea la birou. Multă muncă, multă implicare, consum nervos. Dar, merg înainte, nu mă plâng și nu mă abat niciun milimetru de la ce am promis. Azi circulă un zvon otrăvit prin mediul politic și presă : că nu am mai trecut pe la birou, că îmi voi anunța demisia în curând, se caută deja și înlocuitori. Sunt convinsă că mulți m-ar vrea plecată, pentru că am stârpit rețelele de interese obscure din Primăria Generală. Dar sunt și mai mulți, oameni de bună credința și onești, care vor să-mi duc mandatul la bun sfârșit iar la anul să candidez din nou”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

Primarul Capitalei îi asigură ”pe cei care îi poartă de grijă” că își va continua activitatea până la următoarea intervenție chirurgicală, deși perioada de recuperare după prima operație nu s-a încheiat.

”Știu că nu se cade să lăsăm adevărul să strice o știre atât de spumoasă dar, pentru a-i liniști pe cei care îmi poartă de grijă și pentru a le tulbura euforia celor care și-ar dori asta, sunt cât se poate de intreagă și aptă de muncă, nu mă țin captivă nici doctorii și nici extratereștrii, ci poate doar colegii mei de la Primărie, din imaginea alăturată, imortalizată chiar acum, în sala noastră de ședințe de lucru.
Până la următoarea (și ultima, sper) intervenție chirurgicală de peste circa o lună, pe care am anunțat-o în postarea de la externare, sunt la birou, în plină activitate, chiar dacă din cauza perioadei normale de refacere după operație, nu am multe apariții publice”, a adăugat Gabriela Firea.

Edilul și-a încheiat postarea cu hashtag-urile #farapenibili, #farafireaepustiu?😂 și #sieurezist.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *