Skip to content
Societate

Gabriela Firea intervine decisiv în cazul românilor despărţiţi de copil şi arestaţi în Danemarca

Inquam Photos/George Calin

Ministerul Familiei va solicita, luni, aducerea în ţară a bebeluşului internat în Danemarca, atunci când starea de sănătate va permite acest lucru, anunţă ministrul Gabriela Firea.

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse va solicita mâine dimineaţă aducerea în ţară a copilului atunci când starea de sănătate i-o va permite. Cererea se va baza pe principiul de drept potrivit căruia menţinerea în familia extinsă a unui copil este o opţiune mai bună decât plasarea într-o instituţie sau familie străină„, a afirmat, duminică, Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, referitor la cazul familiei din Danemarca al cărui copil se află în prezent spitalizat, părinţilor fiindu-le interzise legăturile cu acesta.

Firea a precizat că, având în vedere circumstanţele în care s-a produs acest caz, vor începe discuţiile cu autorităţile daneze, adăugând că speră că acestea vor da rezultate cât mai rapide având în vedere interesul copilului. „De asemenea vom rămâne în strânsă coordonare cu Ministerul Afacerilor Externe, cu care reprezentanţii Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse au fost în contact permanent, pentru a vedea în ce măsură îi vom putea asista şi pe părinţii minorului aflaţi într-o situaţie extrem de dificilă„, a conchis ministrul Familiei.

Doi români, soţ şi soţie, au fost reţinuţi în Danemarca, la câteva zile după ce şi-au dus copilul de o lună la spital unde a fost internat. Medicii au stabilit că bebeluşul are hemoragie craniană şi suspectează ”sindromul bebeluşului scuturat”. Părinţii sunt în centre de detenţie diferite şi nu au dreptul să vadă copilul care este supravegheat de o persoană desemnată de municipalitate.

Ministerul de Externe a fost sesizat de acest caz, iar Ambasada României la Copenhaga a obţinut permisiunea de a o vizita în centrul de detenţie pe mama copilului, a anunţat, sâmbătă seară, Ministerul de Externe. În continuare se fac demersuri pentru obţinerea acordului privind vizitarea tatălui, reţinut într-un alt centru din Danemarca. Autorităţile române sunt în contact direct cu spitalul unde este tratat copilul.

Poliţia daneză a comunicat informaţii suplimentare cu privire la spitalul unde a fost internat minorul pentru acordarea de îngrijiri medicale, acesta fiind, în prezent, în afara pericolului de moarte. Reprezentanţii misiunii diplomatice au contactat ulterior unitatea spitalicească în care se află internat minorul, pentru a se interesa despre situaţia acestuia, şi menţin permanent legătura cu personalul medical referitor la îngrijirile acordate şi evoluţia stării de sănătate a copilului”, a transmis, sâmbătă seară, MAE, într-un comunicat de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *