Skip to content
București Locale

Gabriela Firea, măsuri privind combaterea ambroziei din Capitală

Inquam Photos / George Călin

Primarul General, Gabriela Firea, i-a convocat astăzi, la sediul Primariei Municipiului Bucuresti, în cadrul unui comandament, pe toți factorii responsabili cu implementarea planului de măsuri privind combaterea ambroziei de pe teritoriul Capitalei, scrie Antena 3.

Avem doar declarați 500.000 de români alergici la ambrozie, dar numărul poate fi mai mare pentru că unele persoane poate se tratează acasă sau nu și-au descoperit această alergie și consideră că doar trec printr-o perioadă de răceală. Având în vedere că fenomenul ia amploare, cred că și autoritățile trebuie să se adapteze acestei situații și să vină cu măsuri suplimentare. 

După acțiunea în teren, și anume curățarea terenurilor care ne aparțin, pentru că e obligația proprietarilor de a-și curăța suprafețele de buruieni și, în special, de ambrozie. Putem direct să propunem și să și adoptăm măsura ca, la începutul sezonului cald, în momentul identificării acestor terenuri pe care crește ambrozia, să aplice direct cuantumul maxim prevăzut de lege al amenzilor pentru aceste tipuri de contravenție. Pentru persoanele fizice este un minim de 750 de lei și un maximum de 5.000 de lei. Somație, notificare și direct amendă. Pentru persoane juridice, avem un minim de 5.000 de lei și un maximum de 20.000 de lei”, a spus Firea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *