Gabriela Firea, reclamată la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

Senatorul PSD Gabriela Firea a fost reclamată la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării din cauza declarației potrivit căreia un om nu este complet dacă nu are copii.

„Din punctul meu de vedere, a fi un bun familist inseamna nu doar a fi casatorit, ci si a avea copii… Nu esti un om complet fara sa cresti un copil si consider ca mai ales acea afirmatie pe care a facut-o, sa spunem din greseala, dar ea ramane in spatiul public, si anume, ca neinvestind in educatia copiilor a investit in imobiliare, dl. Iohannis practic a spus ceea ce gandea, ca, intr-un fel, pune mai mult pret pe investitia in imobiliare decat in educatia copiilor. Victor Ponta este un bun familist, este casatorit, are un baiat, Andrei, are o fetita, Irina, si sunt convinsa ca-si mai doresc Daciana si Victor copii si eu le urez, ca mama deja a trei copilasi, sa mai aiba”, a declarat Firea în cadrul unei conferințe de presă.

Astfel, Gabriela Firea s-a ales cu o plângere la CNCD din partea vicepreședintelui PNL Iași, Alexandru Muraru.

„Am sesizat astăzi, în mod oficial, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu privire la declarațiile senatorului PSD, Gabriela Vrânceanu Firea la adresa lui Klaus Iohannis.

Luând în considerare calitatea oficială a doamnei Gabriela Vrânceanu Firea, de senator în Parlamentul României, de demnitar al statului, gravitatea faptelor, amploarea lor, dimensiunea publică a acestora, precum și momentul în care acestea au fost făcute (campania electorală pentru alegerile prezidențiale), am solicitat CNCD sancțiunea maximă care coroborează amenda contravențională în cuantum de 100.000 RON, obligarea senatorului PSD să publice și să difuzeze, în mass-media (presă scrisă, audio și video), un rezumat al hotărârii prin care se constată săvârșirea contravenției, precum și solicitarea de scuze publice într-un cadru similar celui în care s-a produs fapta”, se arată în comunicatul remis redacției PSnews.ro

 Vicepreședintele PNL Iași susține că CNCD trebuie să ia o hotărâre în acest caz.

„CNCD trebuie, de urgență, să discute și să adopte o hotărâre față de acest caz grav, în prima ședință a consiliului, pentru a descuraja, pe durata acestei campanii electorale, orice alte forme de discriminare care pot avea efecte asupra discursului public și care afectează, în mod direct, drepturile și interesele a milioane de cetățeni români”, se mai arată în comunicat.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL