Skip to content
Politică

Gabriela Firea se dă bătută. Viceprimarul reacționează virulent. Târgul de Crăciun va fi mutat

Se pare că protestele de sâmbătă au produs efectul dorit și Târgul de Crăciun va fi mutat în altă parte, Piața Victoriei rămânând liberă pentru a fi organizate alte proteste.

Într-un comunicat de presă remis redacției PSnews, Gabriela Firea critică dur reacția oamenilor prezenți la proteste și afirmă că: „Am constatat cu amărăciune faptul că un eveniment aprobat conform legii de către Primăria Capitalei este în imposibilitatea de a se desfășura, din cauza unor protestatari agresivi verbal și fizic, care au pătruns ilegal în perimetrul delimitat și rezervat pentru organizarea Festivalului de colinde.”

În comunicat se susține că evenimentele de astăzi sunt foarte grave și trage un semnal de alarmă: „Legea a fost încălcată, un bărbat a fost bătut de un protestatar ilegal, oamenii legii au fost agresați fizic și verbal, bunuri publice au fost distruse. Cei care au încălcat legea, vor răspunde pentru asta, atât civil cât și penal.”

Gabriela Firea îi asigură pe bucureșteni că pot vedea în ea „un reprezentant care va respecta ceas de ceas Constituția și legile țării, le va apara tuturor drepturile și interesele legitime, și va lupta pentru ca Bucureștiul să fie într-adevar o capitală europeană, din toate punctele de vedere.” De asemenea susține că atitudinea oamenilor este un început de anarhie.

„Dacă azi a fost impiedicată Primăria Capitalei să organizeze legal un eveniment într-un spațiu public, ce aparține tuturor bucureștenilor, mâine se pot întâmpla evenimente similare la Administrația Prezidențială, la Parlament, la alte instituții publice care îi reprezintă pe toți cetațenii, indiferent de apartenența politică, criterii de gen, convingeri politice, categorie socială, sau rasă.”

Domnul viceprimar Aurelian Bădulescu nu a putut preciza, într-o intervenție pentru Realitatea TV, dacă protestele au fost sau nu ilegale, reacționând însă virulent la întrebarea moderatoarei și închizând telefonul în direct.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *