Skip to content
Politică

Gabriela Firea spune că Legea Tineretului va fi votată până la finalul sesiuniii parlamentare: A stat 4 ani în analize şi comisii

Facebook

Ministrul Familiei, Gabriela Firea anunţă, joi, pe Facebook, că are promisiunea colegilor din Parlament că până la finalul acestei sesiuni parlamentare, Legea Tineretului va fi votată, după patru ani în care a stat în analize şi comisii.

Ea precizează că specialiştii din minister transmit către Comisia pentru Tineret şi Sport din Camera Deputaţilor punctul de vedere pentru fiecare dintre cele peste 60 de amendamente propuse, dintr-un set de peste 150, câte au fost iniţial, scrie news.ro.

Am promis discuţii aplicate cu tinerii şi mă ţin de cuvânt! A avut loc şedinţa de lucru pentru deblocarea Legii Tineretului. Colegii mei din minister analizează, punct cu punct, fiecare propunere a fundaţiilor şi organizaţiilor de tineret. La întâlnire au participat reprezentanţii Consiliul Tinerilor din România, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Fundaţia Naţională pentru Tineret, Uniunea Naţională a Studenţilor din România, Uniunea Studenţilor din România, Consiliul Naţional al Elevilor, Federaţia Asociaţiilor Studenţeşti în Medicină din România YMCA România, Asociaţia DEIS şi UN Youth România”, scrie Gabriela Firea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *