Skip to content
Alegeri locale 2020 Politică

Gabriela Firea va contesta alegerile de la București: Niciodată nu a fost diferență atât de mare între rezultat și exit-poll

Captură Facebook

Gabriela Firea a anunțat că cere renumărarea voturilor pentru Primăria Generală, dar și pentru primăriile de sector, după ce, spune ea, au fost găsite mai multe neconcordanțe ce duc la ideea că ar fi fost furate voturi. Ea a susținut că va prezenta ”probele”, miercuri, conducerii PSD și avocatului.

Firea a declarat, marți seara, la Antena 3, că niciunde în lume nu s-a întâmplat ca diferența dintre un exit-poll și rezultatul anunțat de Biroul Electoral Central (BEC) să fie atât de mare, așa că va cere renumărarea voturilor.

Niciodată, dar absolut niciodată, nici în România, nici în Europa, nici în lume, nu a fost o diferență atât de mare între rezultatul unui exit-poll și rezultatul BEC. Practic între cele 10 puncte date ca și diferență între mine și domnul Nicușor Dan în seara exit-poll, fiind de fapt o fotografie a orei 19.00, nu noi, ci BEC arată, prin numărarea oficială a voturilor, că ar fi vorba despre o diferență de doar 4 puncte care s-ar putea ca nici aceasta să nu fie reală. În urma acestor informații mi se pare normal să facem aceste verificări”, a spus Gabriela Firea.

Primarul general încă în funcție a spus că miercuri dimineață va prezenta toate probele pe care le deține președintelui PSD Marcel Ciolacu și secretarului general al partidului, Paul Stănescu, și, împreună cu avocatul, vor decide ce vor face.

Cred că se va merge spre această solicitare, să se renumere toate buletinele de vot la primar general, primar de sector, Consiliu General și consilii locale în toate sectoarele. Nu înțeleg pe cine deranjează să se numere din nou voturile. Poate se confirmă diferența anunțată de BEC, poate nu se confirmă, poate e în favoarea lor, poate e în favoarea noastră”, a mai spus Gabriela Firea.

Aceasta mai susține că i-au fost sesizate mai multe nereguli care ar fi avut loc în secțiile de votare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *