Skip to content
Politică

Gafă teribilă a unui ministru important. Cultura generală se pare că îi joacă feste

Un demnitar important, care gestionează sute de milioane de euro lunar, a făcut o gafă teribilă de cultură generală.

Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, a fost, recent, la o reuniune în Riga (capitala Letoniei), dar, după eveniment, oficialul a scris, într-un comunicat oficial şi pe Facebook, că oraşul s-ar afla în Lituania, conform hotnews.ro.

„Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, efectuează, în perioada 8 – 9 iunie 2015, o vizită la Riga, Lituania, cu ocazia participării la Reuniunea informală a miniştrilor responsabili pentru politica de coeziune”, a anunţat, luni, Ministerul Fondurilor Europene (MFE), înainte de plecarea la eveniment.

Riga se află, de fapt, în Letonia, nu în Lituania, care are capitala la Vilnius. Distanţa dintre cele două oraşe este de 290 km.

Letonia deţine preşedinţia prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene în primul semestru din acest an.

Totuşi, în comunicatul de luni, ministrul Marius Nica a precizat că a fost la Riga, în Letonia: „Mulţumesc Preşedinţiei letone pentru organizarea întâlnirii informale de la Riga”.

Pe de altă parte, MFE, pe pagina de Facebook, a insistat şi joi că demnitarul a fost în Lituania.

„În perioada 8-9 iunie a.c., ministrul #MariusNica a participat la Reuniunea informală a miniştrilor responsabili pentru politica de coeziune, de la #Riga, #Lituania”, a anunţat instituţia.

Ulterior, ministerul a rectificat comunicatul postat luni pe site-ul oficial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *