Skip to content
Galați Știri locale

Galați: 3.000 de persoane, pe lista de aşteptare de la Buletine

Viata libera

O criză fără precedent, care afectează întregul sistem de evidență a populației, determină o situație-limită pentru multe persoane cărora le expiră documentele de identitate. Lipsa plasticului din care sunt confecționate actele duce la întârzieri mari în procesarea și emiterea documentelor. La Galați, sunt circa 3.000 de solicitanţi aflați în situaţia de a aștepta săptămâni întregi, în condiţiile în care, zilnic, la ghișee vin câte 200 de noi cereri, potrivit viata-libera.ro.

Operațiunea care până la apariţia crizei plasticului la nivel național nu dura mai mult de câteva zile a ajuns acum să fie contabilizată în săptămâni. Emiterea cărților de identitate, documente tipărite pe suport de plastic, a devenit dificilă la nivel național, din cauza unei disfuncționalităţi la nivel central. Nu mai este material suficient, iar cel care este trebuie împărțit cu porția, să „ajungă câte puțin la toți”. Asta duce, implicit, la prelungirea termenelor de procesare a cererilor depuse de oameni cu săptămâni întregi.

O recunoaşte inclusiv Șeful Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanei (SPCLEP) Galați, Silviu Bacalum. „Ajungem până la 30 de zile cu emiterea cărţilor de identitate, pentru că nu este plastic. Nu avem ce face, nu putem rezolva noi problema, oamenii trebuie să înțeleagă. Avem, la acest moment, 3.000 de solicitări în așteptare, iar zilnic vin câte 200 de cereri noi„, a precizat directorul SPCLEP Galaţi.

La fel ca reprezentanţii celorlalte servicii de evidenţă a populaţiei din ţară, acesta speră ca, până la sfârşitul lunii martie, situaţia se reintre în normal. Până atunci, însă, oamenii care nu au buletine sunt afectaţi grav, documentul de identitate fiindu-le necesar multora pentru a putea călători în afara graniţelor, pentru bănci, farmacii sau orice alte situaţii care necesită dovedirea identităţii.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *