Skip to content
Galați Știri locale

Galați: Comuna Griviţa a primit titlul de „Sat european de tineret 2021”

Monitorul de galati
" "

În cadrul Galei Tinerilor din Mediul Rural 2020 #GoRural2, care s-a desfăşurat online, sâmbătă, 21 noiembrie 2020, patru comune din România, din opt finaliste, au primit titlul de „Sat european de tineret 2021”, printre care şi comuna gălăţeană Griviţa. Titlul a fost oferit de Programul „European Youth Village/Satul European de Tineret“, potrivit monitoruldegalati.ro.

Prin implementarea programului «European Youth Village/Satul European de Tineret» în comuna noastră dorim să dezvoltăm următoarele obiective: Creşterea gradului de participare şi implicare a tinerilor din cadrul comunităţii locale, prin activităţi şi proiecte educaţionale, sociale, culturale economice şi de mediu; Amenajarea unui centru de tineret care să răspundă nevoilor cu care confruntă tinerii din cadrul comunităţii; Valorificarea patrimoniului local şi zonal în vederea promovării zonei, valorificând conacul boierului Tache Anastasiu; Înfiinţarea unei organizaţii/asociaţii la nivel local pentru a derula programe şi proiecte de şi pentru tineret“, precizează Grupul Local pentru Probleme de Tineret şi Dezvoltare Rurală, care va implementa aceste obiective în colaborare cu autorităţile publice locale şi sprijinit de Guvernanţa Programului „European Youth Village”.

" "
" "

Demararea unui program de consiliere şi orientare în carieră, activităţi de împădurire, dezvoltarea patrimoniului bibliotecii comunale, relansarea jocului tradiţional de oină la nivel local, constituirea unui grup local al tinerilor agricultori, amenajarea unui muzeu tradiţional, constituirea şi dezvoltarea „Consiliului Local al Tinerilor“ sau elaborarea Strategiei Locale de Tineret sunt activităţile pe care Grupul Local pentru Probleme de Tineret şi Dezvoltare Rurală, alcătuit în prezent din 25 de tineri, doreşte să le desfăşoare în comună pentru atingerea obiectivelor amintite.

1 comentariu la “Galați: Comuna Griviţa a primit titlul de „Sat european de tineret 2021”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *