Două femei au fost trimise în judecată pentru trafic de influenţă, respectiv complicitate la această infracţiune, după ce, în 2017, ar fi pretins şi ar fi primit 3.000 de la o denunţătoare, promiţând facilitarea angajării acesteia ca infirmieră la un spital din Galaţi, potrivit News.ro.
Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) a transmis, marţi, într-un comunicat de presă, că procurorul de caz de la Parchetuli de pe lângă Tribunalul Galaţi a întocmit rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată adouă persoane inculpate pentru trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă.
Urmărirea penală în acest caz a fost făcută cu sprijinul poliţiştilor anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi.
Sfârșitul bluff-ului USRPLUS. Acordul din coaliția de guvernare, o înfrângere clară pentru Barna și Cioloș
Propunerea pentru conducerea Ministerului Sănătăţii, aşteptată miercuri
DOCUMENT. Ce conţine ACORDUL încheiat de PNL, USR PLUS și UDMR
Cine este USR-istul care l-a înregistrat pe Gelu Puiu, secretarul de stat care a demisionat din Ministerul Mediului după dezvăluirea Recorder
VIDEO. Cîţu: Coaliţia merge mai departe. Orban: Cei care au pariat pe faptul că nu ne vom înţelege şi-au făcut iluzii. Barna: Am depăşit o situaţie delicată
„În fapt, în luna aprilie 2017, una dintre inculpate a primit pentru sine, atât în mod direct, cât şi prin intermediul celeilalte inculpate, suma de 3.000 de euro de la un martor denunţător, după ce a lăsat, în mod nereal, să creadă că are influenţă asupra unui medic din cadrul comisiei de examen organizat la un spital din Galaţi. În schimbul banilor, i-a promis denunţătoarei că va determina un funcţionar public să-i faciliteze reuşita la concursul organizat de instituţie în perioada 20.04.2017 – 02.06.2017 şi implicit, angajarea sa în spital pe post de infirmieră”, arată DGA.