Skip to content
Galați Știri locale

Galaţi: zeci de cazuri noi de infecţie cu COVID-19 pe platforma Şantierului Naval Damen

damen.com
" "

Un număr de 41 de cazuri noi de infecţie cu COVID-19 au fost înregistrate pe platforma Şantierului Naval Damen Galaţi, în ultima săptămână, a declarat marţi purtător de cuvânt al companiei, Corina Tuchilă. Potrivit acesteia, de pe data de 22 iunie, s-au înregistrat 41 de cazuri noi de infecţie cu COVID-19, dintre care 35 de angajaţi ai şantierului şi şase angajaţi ai unor firme subcontractoare, trei dintre cazuri fiind vindecate.

În toate aceste cazuri, reprezentanţii companiei au identificat contacţii acestor persoane asigurând intrarea lor în autoizolare şi au dezinfectat spaţiile/facilităţile în care aceştia şi-au desfăşurat recent activitatea. Creşterea incidenţei de noi cazuri în rândul angajaţilor din şantier a determinat administraţia şantierului să implementeze o serie de noi măsuri pentru a combate împrăştierea virusului şi apariţia de alte cazuri.

" "

Astfel, începând cu data de 25 iunie, purtarea măştii de protecţie este obligatorie în incinta şantierului nu doar în spaţiile închise şi în cursele convenţie, ci şi în spaţiile deschise. De asemenea, s-a început testarea COVID-19 pentru contacţii potenţiali ai cazurilor confirmate, s-a introdus lucrul în două schimburi, s-a introdus măsura termoscanării la punctele de acces în şantier. Acest lucru se va realiza prin intermediul unor containere speciale prevăzute cu camere de termoscanare asigurând fluidizarea traficului şi triajul epidemiologic.

Suntem convinşi că aceste măsuri vor conduce la creşterea gradului de responsabilitate a tuturor angajaţilor şi colaboratorilor noştri, contribuind ferm la menţinerea unui climat de siguranţă şi sănătate adecvat continuării activităţii companiei”, au spus reprezentanţii şantierului. De la începutul pandemiei şi până de 22 iunie, pe platforma şantierului fuseseră înregistrate trei cazuri de infectare cu COVID-19, dintre care un deces.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *