PSnews

Opinii

Game of Thrones de Teleorman. Scena II: Dragnea pregătește execuția asasinilor

marinela anghelus editorial

Povestea lui Liviu Dragnea cu asasinii a început să mă amuze din ce în ce mai copios. Dacă în urmă cu câteva săptămâni vă spuneam că i-am identificat pe asasinii care plănuiau să îl omoare pe liderul social-democraților, astăzi, revin cu un update: Dragnea le-a venit de hac!

Povestea cu scrisoarea nu i-a picat bine deloc lui Daddy, astfel că, la mai bine de o lună de zile, șeful PSD-iștilor vrea să facă ordine în propriul trib. Și cum altfel? De frica adversarilor care ar putea din nou să producă o amplă revoltă în imperiul său, Liviu Dragnea va începe, în primul rând cu eliminarea acestora, iar primul pe lista de foc a remanierilor este chiar Paul Stănescu, actualul vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale, pe care așa cum spuneam și într-unul dintre articolele publicate pe PSnews.ro, îl vrea înlocuit cu o femeie, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu. De menționat că nici Firea nu va scăpa neatinsă, astfel că la pachet cu palma peste ochi dată lui Stănescu va veni și scosul pe ușă a lui George Ivașcu, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale.

Numărul trei pe lista pe care Liviu Dragnea o pregătește pentru a se ”curăța” de cei care nu vor să asculte ordinele sale, este chiar ministrul Justiției, Tudorel Toader, același care, i-a făcut unul dintre cele mai așteptate cadouri liderului PSD: l-a scăpat de fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi. Astfel, după ce și-a călcat în picioare întreaga carieră, atunci când s-a pus în situația da e executa ordinele celui de sus, Tudorel Toader va rămâne cu buza umflată la remanierea ce se anunță a fi una cu totul și cu totul spectaculoasă. Motivul: împotrivirea sa de a îi face încă un cadoul lui Daddy, și anume, impunerea unei Ordonanțe de Urgență pe amnistie și grațiere.

De la focul remanierii nu vor scăpa nici miniștri invizibili, de care nici presa nu a reușit să audă. Să îmi spună mie cineva că știe că la Ministerul Apelor și Pădurilor este un domn anume Deneș, sau că la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat este un anume domn Radu Oprea… și lista poate continua. Alții au fost mai norocoși, nici nu au trebuit să facă mare lucru sau să zică ceva, că ne-a fost îndeajuns să-i vedem alergând de presă pe holurile de la Guvern, iar trofeul merge în acest caz, fără doar și poate, la vestitul ministru al Economiei, Dănuț Andrușcă, pe care sigur vi-l amintiți încă de la învestire, când, să pună două fraze una lângă alta, părea teză de doctorat la NASA.

După faptă și răsplată…

La remaniere, Liviu Dragnea nu va uita să îi răsplătească și pe dezertori. Astfel, cei care, inițial, au semnat lista celor care doreau să îl dea jos pe șeful PSD, dar s-au răzgândit la votul din Comitetul Executiv, vor primi locuri în noul Guvern pe care Dragnea l-a creionat deja. Două dintre exemplele cele mai spectaculoase, zic eu, este cel al Ecaterinei Andronescu (cea care va relua Ministerul Educației), și cel al lui Niculae Bădălău (cel care va fi răsplătit cu un fotoliu de vicepremier). IMPORTANT! Amintesc că aceeași Ecaterina Andronescu a fost prima voce din PSD care a cerut înlocuirea lui Liviu Dragnea de la șefia PSD și a Vioricăi Dăncilă de la conducerea  Executivului. Dar cum nici obrazul nu mai e ce a fost, aceeași Ecaterina Andronescu, ne va oferi încă o mostră de lașitate, semn că servilismul față de Liviu Dragnea nu mai ține cont, nici de principii, nici de cuvânt. Și așa cum spuneam și mai sus, și preşedintele PSD Giurgiu, Niculae Bădălău, unul dintre semnatarii scrisorii anti-Dragnea, același care s-a răzgândit în şedinţa CEx, a acceptat osul întins de Liviu Dragnea, încă un semn că principala calitate pe care trebuie să o ai pentru a fi membru al aparatului guvernamental în România anului 2018 este ”să taci și să faci”.

Guvernul, pe mâini ”bune”

Și uite așa ne vom trezi că la 1 ianuarie 2019 (în doar 2 luni), când România va prelua președinția Consiliului UE, un moment ISTORIC pentru țara noastră, vom avea un Guvern condus de aceeași Viorica Dăncilă (care, fără doar și poate, nu are proprietatea termenilor) și de același aparat guvernamental ales pe baza gradului de servilitate față Liviu Dragnea. Toate astea în timp ce buzunarele românilor, victimele incompetenței guvernării Viorica Dăncilă și a demenței infractorului Liviu Dragnea, vor fi tot mai ciuruite.

Explicație (poate îi este de folos și doamnei premier): servilism – spirit, atitudine de supunere josnică; slugărnicie

 

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi