PSnews

Ultima Oră

Game over: ANPC a emis ordinul care dă mat Raiffeisen. Paul Anghel, concluzii dure

psnews.ro

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a emis ordinul care dă mat Raiffeisen Bank în privința contractelor de credit. Directorul general al ANPC, Paul Anghel, a tras concluzii dure în legătură cu acest caz.

Ordinul ANPC cu privire la creditele în franci elveţieni, în urma controlului la Raiffeisen Bank a fost semnat vineri şi solicită băncii aducerea contractelor de credit la momentul anterior deciziei de a nu informa clienţii cu privire la costurile creditului şi să propună un nou grafic de rambursare. Directorul general al ANPC Paul Anghel a declarat pentru News.ro că la acest moment există o problemă de imagine pentru întreg sistemul bancar şi că băncile trebuie să îşi modifice atitudinea şi abordarea faţă de clienţi.

Graficul de rambursare va trebui să se raporteze la condiţiile de la momentul semnării contractului. Ordinul poate fi contestat în termen de 30 de zile la instanţa de contencios administrativ.

Amintim că ANPC a amendat Raiffeisen Bank cu 50.000 de lei pentru practici incorecte, pentru că banca ar fi încălcat Legea 363/2007 privind combaterea practicilor comerciale incorecte pentru creditele în franci elveţieni acordate înainte de criză, în ceea ce priveşte modul de calcul al dobânzilor. Potrivit autorității, Raiffeisen a prezentat un produs cu o dobândă favorabilă, pe care apoi a crescut-o de la 4,9% la 5,9%.

La rândul lui, Paul Anghel a afirmat pentru News.ro că acesta este un moment „delicat” şi foarte important, în care toate băncile ar trebui să decidă să-şi modifice abordarea şi să-şi revizuiască atitudinea în raport cu clienţii, iar BNR şi Asociaţia Română a Băncilor (ARB) ar trebui să-şi asume atât situaţiile create de practicile comerciale incorecte, cât şi înlăturarea lor, într-un efort comun cu ANPC şi cu asociaţiile de consumatori. În ceea ce-i priveşte pe clienţi, Anghel consideră că s-a dovedit importanţa educaţiei financiare şi îi îndeamnă pe aceştia să facă apel la toate instituţiile abilitate ale satului atunci când simt că le sunt încălcate drepturile în calitate de consumatori, reamintindu-le de existenţa Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Sistemul Bancar, ca etapă premergătoare sesizării ANPC.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi