Garda de Mediu a amendat Primăria comunei Cogealac pentru depozitarea deșeurilor în spații neautorizate

Sursă foto: Garda de Mediu
Sursă foto: Garda de Mediu

Garda de Mediu a amendat Primăria comunei Cogealac din judeţul Constanţa, cu 70.000 de lei, după ce o autogunoieră a abandonat deşeuri în spaţii neautorizate. În plus, a fost dispusă confiscarea autogunoierei şi a fost înaintată o sesizare penală.

„În anul 2023, conducerea comunei Cogealac din judeţul Constanţa nu a înţeles poate cel mai elementar lucru când vine vorba de igienă, sănătate şi gestionarea deşeurilor: Existenţa unui contract cu un operator autorizat în depozitarea deşeurilor. De 3 ani, toate deşeurile comunei sunt adunate şi abandonate pe o platformă, neautorizată, ce aparţine chiar primăriei”, a precizat Garda Naţională de Mediu, într-o postare pe pagina de Facebook.

Potrivit sursei citate, acest depozit clandestin a luat foc de trei ori numai în ultima lună şi jumătate.

„De 3 ani conducerea acestei comune refuză orice fel de colaborare sau demers pentru protecţia mediului si sănătatea populaţiei. Împotriva UAT Cogealac Garda Naţională de Mediu a făcut sesizare penală în octombrie 2021 pentru depozitarea ilegală de deşeuri. Comisarii GNM au revenit în iulie 2022 cu sesizare penală pentru incendiere deşeuri. În iunie 2023 am aplicat sancţiuni de 15.000 şi ulterior de 100.000 pentru nerealizarea măsurilor stabilite, ca urmare a incendiilor produse în cursul lunii iunie 2023”, se arată în postare.

Săptămâna trecută comisarii Gărzii de Mediu au pornit din nou în control, alături de poliţiştii de la Serviciul Arme, Explozibili şi Substanţe Periculoase şi au surprins autogunoiera care transporta deşeuri pentru a le abandona în acel amplasament neautorizat.

„În consecinţă, comisarii GNM au confiscat autogunoiera folosită la săvârşirea faptei (aruncarea deşeurilor în spaţii neautorizate). În plus, au aplicat şi o amendă în valoare de 70.000 lei, Serviciului Local de Salubrizare Cogealac. Totodată, având în vedere faptul că preluarea deşeurilor municipale din comună Cogealac nu este asigurată de un operator autorizat, a fost notificată Autoritatea Naţională de Reglementare a Serviciilor Comunitare de Utilitate Publice. În scopul prevenirii unor eventuale probleme de sănătate publică, au fost informate Direcţia de Sănătate Publică Constanţa, precum şi Primăria Comunei Cogealac”, precizează Garda Naţională de Mediu.

În urma tuturor acestor controale, Garda de Mediu Constanţa a înaintat încă o sesizare penală pentru eliminarea, deţinerea, păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate, în cantităţi mari şi cu impact asupra populaţiei şi a mediului.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: