Garda de Mediu, control la Primăria Capitalei: 23 de notificări pentru depășiri ale calității aerului

Primăria Municipiului Bucureşti
Sursa foto: Primăria Municipiului Bucureşti

Garda Naţională de Mediu anunţă, joi, că a demarat un amplu control la Primăria Bucureşti, ca rezultat al numeroaselor notificări privind deprecierea calităţii aerului la nivelul Capitalei. Verificările vizează mai multe aspecte, între care modul de răspuns la cele 23 de notificări ale Agenţiei pentru Protecţia Mediul cu privire la poluarea din oraş.

Garda de Mediu anunţă că a demarat, încă de miercuri, un amplu control la Primăria Bucureşti.

Acesta vizează:

– modul în care au reacţionat cei responsabili la cele peste 23 de notificări venite din partea Agenţiei pentru Protecţia Mediul cu privire la depăşirile înregistrate pentru indicatorii urmăriţi la staţiile de monitorizare a calităţii aerului

– calendarul de măsuri şi planul de măsuri pentru îmbunătăţirea calitătii mediului ca întreg şi a calităţii vieţii bucureştenilor

– demersurile pe care le-a făcut Primăria Capitalei în raport cu programul asumat faţă de Ministerul Mediului Apelor si Pădurilor şi comunicat şi către Ministerul Afacerilor Externe, respectiv calendarul de măsuri, elaborarea unui nou PICA (Planul Integrat de Calitate a Aerului) pentru Municipiul Bucureşti, actualizarea studiilor care pot determina cauzele la problemele privind calitatea aerului.

Citete mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL