Gardienii de la Acropola din Atena şi de la alte situri arheologice din Grecia îşi vor opri activitatea timp de patru ore începând de joi, din cauza condiţiilor dificile de muncă legate de canicula din Grecia, a anunţat marţi sindicatul lor, PEYFA, citat de France Presse.
Măsura se va aplica între 16.00 şi 20.00 ora locală (13.00 GMT şi 17.00 GMT) de joi până duminică, întrucât gardienii au lucrat în ultimele zile în condiţii „extreme cu temperaturi de peste 45°C”, arată sindicatul.
„Având în vedere problemele cu care ne-am confruntat, în special în Acropole în ultimele zile, au fost decise în unanimitate măsuri pentru a proteja sănătatea gardienilor, precum şi a vizitatorilor”, a mai precizat Uniunea Panelenică a Angajaţilor pentru Protecţia Siturilor Arheologice, într-o declaraţie.
În ciuda temperaturilor arzătoare, „am încercat să ne îndeplinim sarcinile, ignorând periculozitatea fenomenului” până acum, a adăugat organizaţia, precizând că, la Acropole, „peste 20 de vizitatori au leşinat” în ultimele zile.
Grecia, ca şi alte ţări din zona Mediteranei, este afectată de primul val de căldură din această vară. În ultimele zile, autorităţile au recurs la o serie de măsuri pentru a face faţă valului de căldură din această ţară mediteraneană, care nu este străină de astfel de fenomene.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News