Gaura din buget se adâncește: Deficitul bugetar a crescut la 2,34% din PIB în primele șapte luni

Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 2,43% din PIB după primele şapte luni ale anului, la 38,6 miliarde de lei, de la 2,34% din PIB, respectiv 37,21 miliarde de lei, la finalul primului semestru, potrivit datelor publicate marţi de Ministerul Finanţelor.

„Execuţia bugetului general consolidat în primele şapte luni ale anului 2023 s-a încheiat cu un deficit de 38,6 miliarde lei, respectiv 2,43% din PIB, faţă de deficitul de 26,7 miliarde lei, respectiv 1,89% din PIB aferent primelor şapte luni ale anului 2022”, precizează Ministerul Finanţelor.

Veniturile totale la bugetul consolidat au însumat 288,06 miliarde de lei lei în perioada ianuarie – iulie 2023, în creştere cu 11,5% (an/an), iar cheltuielile au totalizat 326,66 miliarde de lei, în creştere în termeni nominali cu 14,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cea mai fierbinte temă din economia românească a momentului se învârte în jurul unei găuri, cea din bugetul României. Deficitul bugetar, înseamnă, în linii mari, că Guvernul nu reușește să atragă la buget mai mulți bani decât cheltuie (pe salarii, pensii, investiții). Pentru a nu începe să scadă din pensii sau salarii, Guvernul discută acum de eliminarea unor excepții fiscale.

Citește mai mult pe www.wall-street.ro

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: