Gavrilă sare iar la beregata lui Șoșoacă: Lidera POT o acuză pe șefa SOS că și-a vândut partidul

Sursa foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Preşedinta Partidului Oamenilor Tineri, Anamaria Gavrilă, a declarat vineri că parlamentarii S.O.S. România „au fost vânduţi la grămadă”, menţionând că grupul mixt nu se poate forma decât prin acceptul liderului de partid Diana Şoşoacă, transmite Agerpres.

„Parlamentarii noi sunt oameni obişnuiţi. Deşi mulţi dintre ei sunt specialişti în domeniile lor, au ajuns în jungla Parlamentului, unde dihăniile sunt vechi şi ştiu care este jocul de culise. Primii parlamentari au fost prostiţi să se dezafilieze din opoziţie prin promisiunea unui nou grup parlamentar. Li s-au promis funcţii şi bani direct din subvenţia de la stat. Toate aceste promisiuni s-au dovedit a fi minciuni. Grupurile parlamentare se pot forma doar cu majoritate în Parlament şi doar dacă grupul este aprobat, înainte de a fi supusă la vot înfiinţarea lui”, a afirmat Gavrilă, conform unui comunicat al POT.

Potrivit lui Gavrilă, grupurile partidelor mari nu vor aproba niciodată formarea de noi grupuri.

„În mandatul trecut Ludovic Orban nu a primit aprobare să-şi facă grup parlamentar, deşi avea 16 parlamentari, influenţă şi experienţă în Parlament. Este logic să fie aşa, pentru că grupurile partidelor mari nu vor aproba niciodată formarea de noi grupuri, pentru ca ulterior chiar parlamentarii lor să plece”, a explicat aceasta.

Ea a susţinut că „sistemul de la putere” a reuşit să slăbească opoziţia cu „minciuni şi promisiuni false prin câţiva oameni de bună credinţă, de altfel, dar cu ambiţii personale neputincioase, care însă nu au primit nimic”, iar acum „încearcă să îi prostească şi pe alţii”.

„Le promit formarea acestui aşa-zis grup mixt, fiind necesar un grup parlamentar (în acest caz S.O.S.) care să intre în alianţă cu neafiliaţii din Parlament. Problema lor însă e aceeaşi. Nici acest grup nu va fi aprobat de Parlament pentru că atunci şi alţi parlamentari de la PSD sau PNL vor pleca spre el. Totuşi, încearcă să rupă şi mai mulţi parlamentari, pentru că puterea nu este interesată de persoanele care pleacă de la grupurile unde au fost aleşi parlamentari, pentru ei sunt doar nişte numere, nişte bucăţi. Pe ei îi interesează ca aceşti parlamentari să îşi dea demisia şi să slăbească opoziţia. Atât! Acesta e scopul”, a mai susţinut Anamaria Gavrilă.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: