Skip to content
Politică

Gelu Diaconu descifrează noile numiri de la ANAF: Ar fi trebuit menținută presiunea EXCLUSIV

adevarulfinanciar.ro

Gelu Diaconu – fost președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală – a oferit joi o declarație pentru PSnews.ro, în care a evidențiat prioritățile pe care ar trebui să le aibă atât noul șef al Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), cât și noul conducător al Antifraudei Constanța: Florin Ursu, respectiv Dorian Burduja.

CITIȚI ȘI: Dragnea, umilit de gruparea Constanța EXCLUSIV SURSE

" "

Concret: Diaconu a atras atenția că așteaptă de la cei doi relansarea activității DGAF, afectată în ultima vreme de o „lipsă cronică de performanță”.

„Dată fiind lipsa cronică de performanță a structurii de antifraudă, aceste schimbări erau imperios necesare. Cred că au fost făcute cu întârziere. Ăsta este aspectul favorabil al chestiunii. În ceea ce privește înlocuitorii persoanelor schimbate, nu am a face comentarii de prisos. Urmează să vedem în ce măsură vor reuși să peformeze în activitate. Eu știu că Regionala Constanța a Antifraudei – în perioada 2014-2016 – era una dintre cele mai combative și performante. Sper ca lucrurile să revină în aceeași matrice a performanței, prin numirile făcute acum”, a afirmat Gelu Diaconu.

Întrebat cum i se pare faptul că acum Liviu Dragnea a fost faultat prin promovarea oamenilor lui Felix Stroe la vârful Antifraudei, Gelu Diaconu a refuzat să comenteze această informație, dar a atras atenția că până acum ANAF, în general, și DGAF, în special, au fost „puternic politizate și puse în slujba grupurilor de interese”.

„Eu nu am aceste informații, potrivit cărora persoanele nou-numite ar fi oamenii cuiva. Ce pot să vă spun este că, de la momentul venirii la guvernare a PSD-ului, ANAF-ul și – ceea ce este mai grav – Antifrauda au fost puternic politizate și puse în slujba grupurilor de interese partinice și – cu siguranță – economice. Acest lucru s-a reflectat nemijlocit în performanța la colectare, pentru că în trimestrul I din 2018 (ca de altfel și în perioadele anterioare) au fost aproape 1 miliard de euro nerealizări față de programul aferent acelei perioade. Presiunea de conformare voluntară ar fi trebuit să fie menținută constantă, prin intermediul Antifraudei. Să-i lăsăm să lucreze, să vedem dacă vor reuși să revină în colectare în perioada următoare. Numai că am asistat la o sarabandă continuă a schimbărilor, oamenii politici impunându-și persoane în funcții de conducere în cadrul ANAF-ului, fără ca criteriul profesional să primeze”, a încheiat ex-președintele Fiscului.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *