Skip to content
Politică

Gelu Diaconu indică vinovatul pentru cifrele dezastruoase ale deficitului: Am informații din interior! EXCLUSIV

adevarulfinanciar.ro

Gelu Diaconu – fost președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) – indică vinovatul pentru cifrele dezastruoase ale deficitului bugetar.

CITIȚI ȘI: UPDATE Documentul MFP, retras/Ministerul Finanțelor anunță prăbușirea economiei. Cu cât a crescut deficitul

Este vorba despre dublarea indicatorului la 6 luni: de la 0,8% la 1,61 la sută. Cealaltă problemă – cel puțin la fel de mare – este că Ministerul Finanțelor Publice (MFP) – a scos raportul de pe site la câteva ore de la publicare. În acest context, Gelu Diaconu a declarat vineri pentru PSnews.ro că „și cele mai pesimiste evaluări au fost depășite”. În plus, economistul a susținut că are informații din interior, din zona PSD, conform cărora situația bugetului riscă să devină chiar mai gravă la toamnă. în principal din cauza creșterii neprevăzute a inflației și a cheltuielilor cu pensii, salarii și asistență socială (acestea ocupân în prezent un procentaj uriaș din buget).

Cifrele care au apucat a fi publice pentru o scurtă perioadă arată că și cele mai pesimiste evaluări au fost depășite, pentru că dincolo de semnificația cifrelor, eu am date din realitatea finanțării ordonatorilor de credite și în principal a unităților administrativ-teritoriale, unde situația este foarte îngrijorătoare – în sensul că mijloacele bănești necesare desfășurării activității curente sunt extrem de precare. În consecință, sigur: lipsa de transparență prin retragerea imediată a documentului postat privind execuția bugetară nu mai surprinde pe nimeni.

Eu vă asigur – cu informații din interior, inclusiv de la nivelul unor personalități ale PSD-ului îngrijorate de ceea ce se întâmplă sub oblăduirea cuplului Dragnea-Vâlcov – că situația bugetului României este precară spre foarte gravă în toamna aceasta. Așadar să nu ne surprindă dacă la începutul toamnei lipsa de finanțare a ordonatorilor de credite să devină cronică, deși există o evoluție a încasărilor bugetare aparent favorabilă (acea creștere de vreo 12%). E drept: eu remarc o îmbunătățire a încasărilor bugetare în ultimele două-trei luni, dar la nivelul semestrului, cifra de 12 la sută de fapt este mult mai mică, pentru că din ea trebuie să scădem indicele inflației de 5,4 la sută.

Bugetul n-a fost planificat cu un astfel de indice al inflației. Așadar creșterea veniturilor este în realitate mult mai mică decât arată scriptic cifrele. Pe de altă parte, ați văzut că evoluția cheltuielilor este absolut abracadabrantă: o creștere cu 24% a cheltuielilor cu salariile în sistemul public este de-a dreptul iresponsabilă. Iar ea este dublată de o majorare a cheltuielilor sociale cu circa 10 la sută.

Per ansamblu, statul român cheltuie cu pensii, salarii și asistență socială peste 70% din buget. Mă întreb cu ce mai funcționează entitățile administrației de stat, cum mai sunt finanțate apărarea, internele și în general buna funcționare a statului. Pentru că despre finanțarea lucrărilor de infrastructură nici nu putem vorbi! a tunat Diaconu.

Întrebat cine este mai vinovat pentru această stare de lucruri dintre Ionuț Mișa (actualul șef al Fiscului) și Eugen Teodorovici (ministrul Finanțelor), Gelu Diaconu l-a indicat prompt pe Mișa, întrucât acesta era ministru pe vremea când a fost întocmit bugetul pe 2018.

„În mod evident, chiar dacă din spate i-au fost impuse măsurile, Mișa este principalul vinovat. Să nu uităm că el a fost ministrul de Finanțe în mandatul căruia s-a construit bugetul pe anul acesta. Au inventat această acoperire scriptică a pretinsului deficit de la bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale, prin transferarea contribuțiilor la angajat, dar care n-a generat venituri suplimentare decât în mod scriptic. Ce au câștigat la contribuție au pierdut la impozit pe venit. Per total, sarcina fiscală a rămas aceeași. Deci nu sunt încasări suplimentare. Mișa este vinovat că și-a asumat acel buget, iar acum este responsabil și de evoluția încasărilor bugetare. Numai că până la rectificare sau la o eventuală reașezare a cadrului fiscal, lui Teodorovici – pe care eu îl critic pentru alte elucubrații pe care le lansează în spațiul public – nu-i poți imputa mare lucru. El a moștenit un buget, îl aplică și vede care e consecința acelui buget. Trebuie să intervină cu măsuri de ordin fiscal – habar n-am ce intenționează”, a încheiat ex-președintele ANAF.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *