Skip to content
" "
Politică

Gelu Diaconu – sinteză apocaliptică a anului 2017. Dezastrul PSD, în 8 tușe groase

cotidianul.ro

Gelu Diaconu – fost președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) – a făcut o sinteză apocaliptică a anului 2017, prezentând în 8 tușe groase dezastrul provocat de către PSD.

Într-un status publicat vineri seară pe Facebook, Diaconu scoate în evidență harababura economică provocată de către PSD, ambiția pentru controlul asupra justiției, agresivitatea foștilor PRM-iști din PSD (cu aluzie la Olguța Vasilescu și la Codrin Ștefănescu), ridicolul opoziției, bătaia de joc în legătură cu infrastructura rutieră și nu numai.

" "

Iată postarea integrală a lui Gelu Ștefan Diaconu:

„Un an degeaba pentru Romania!

O scurta retrospectiva pentru a ne aminti ca, in acest an, am avut parte de:

– un partid de guvernamant (PSD) confiscat la varf de relicve agresive prm-iste si o opozitie penduland intre lancezeala pnl-ista si istericalele usr-iste;

– o batalie surda, irationala, pentru controlul justitiei intre infractorii sadea aflati la butoanele politicii si fabricantii de dosare penale, ambele tabere fiind ajutate de mercenarii si idiotii utili din mass-media;

– cel mai stufos aparat guvernamental din istorie, numit aproape exclusiv pe criterii clientelare de apartenenta la gasca Dragnea&co, cu multi dintre membrii guvernului calificati in cel mai bun caz pentru demnitati teleormanene;

– un buget catastrofal, la limita dezechilibrelor inevitabile majore, consemnand o crestere nesustenabila a cheltuielilor cu pensii/salarii si o scadere fara precedent a colectarii veniturilor fiscale;

– o bajbaiala fiscala demna de cascadorii rasului (impozit pe gospodarie, pe cifra de afaceri, split TVA, transferul contributiilor sociale, etc.) finalizata cu cresterea poverii fiscale si bulversarea mediului de afaceri;

– un deficit de cont curent (balanta comerciala plus deficit bugetar) de cca. 20 de miliarde de euro, adica de aproape 10% din PIB, deficit care deja antreneaza o crestere sustinuta a datoriei publice;

– un ANAF paralizat, la limita colapsului, cu investitii zero in infrastructura si cu programul de reforma a administrarii fiscale blocat intentionat dupa cheltuirea a cca 16 milioane de euro (dar despre asta vom vorbi pe larg la inceputul anului viitor);

– o infrastructura rutiera (si in acest an au fost “adaugati” zero km de autostrada!) la nivelul celor mai slab dezvoltate state africane si cu o capitala acoperita zilnic de zgomotul produs de logoreea televizata a primarului general in duet cu injuraturile participantilor la trafic;

Pentru dezvoltarea Romaniei, anul 2017 a fost un an complet pierdut”.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *