Skip to content
Politică

Generalul Oprea, la 98 de ani de la luptele de pe Frontul de Est al Primului Război Mondial

Vicepremierul pentru securitate națională, Gabriel Oprea, a afirmat joi seara, în alocuțiunea susținută la ceremonia organizată la Mausoleul Eroilor de la Mărășești, că România este astăzi „un stat sigur, care asigură stabilitate în regiune, mai ales în acest context complicat de securitate”.

Discursul a fost ținut cu prilejul împlinirii a 98 de ani de la luptele de pe Frontul de Est al Primului Război Mondial.

„Prin curaj și spirit de sacrificiu, Armata Română obținea, în urmă cu 98 de ani, o victorie de o importanță strategică crucială pentru România, dar și pentru alianța din care făcea parte. Aceeași Armată Română arată acum lumii că angajamentele sunt sfinte, că România își respectă partenerii strategici și poate da putere alianței din care face parte. Este o onoare și un privilegiu să fim membri ai NATO, să fim parte din cea mai puternică organizație militară din lume și să avem cele mai importante garanții de securitate din istoria noastră. Astăzi România este un stat sigur, care se bucură de aprecierea tuturor partenerilor din Uniunea Europeană și din NATO, un stat care asigură stabilitate în regiune, mai ales în acest context complicat de securitate”, a spus Oprea potrivit b1.ro.

Ministrul Afacerilor Interne a apreciat că prezența atâtor oameni la manifestarea de joi seara, de la Mausoleul Mărășești, demonstrează încă o dată că „spiritul acestei națiuni este viu” și că patriotismul este o valoare care îi unește pe români.

„Pornind de la aceste valori fundamentale, generația noastră trebuie să construiască adevăratele proiecte importante pentru țară. Avem privilegiul să fim generația ‘România 100’, cei care vom aniversa în 2018 un secol de ființă a statului național, unitar, român. În calitate de coordonator al comitetului de organizare a acestui program național, consider că este un moment unic, care trebuie să ne găsească solidari în fața provocărilor istoriei”, a încheiat vicepremierul Gabriel Oprea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *