Skip to content
Politică

Geoană continuă războiul și îi aduce aminte lui Ponta de un moment cheie. INDICIU despre denumirea partidului pe care îl pregătește

Fostul președinte al PSD, Mircea Geoană, lansează, pe pagina sa de Facebook, noi atacuri dure la adresa actualei conduceri a partidului, după ce a fost amânat Congresul din martie al formațiunii.

Totodată, fostul prezidențiabil îi readuce aminte lui Ponta de momentul 2010, când a prelua funcția de președinte după ce au fost pierdute alegerile prezidențiale, în spatele acestei decizii fiind frica de răspundere a premierului.

”Orice partid politic, în urma unui eşec catastrofal – cum a fost cel de la prezidenţiale – îşi face propriile analize, identifică responsabilităţi şi decide măsuri de redresare.

Decizia conducerii PSD de amânarea sine die a Congresului – cel mai înalt for al partidului care poate face o analiza obiectivă a pierderii alegerilor – e profund greşită şi va conduce la adâncirea crizei în care se află partidul.

PSD este, acum, captivul unei conduceri dictatoriale, care se menţine, încă, la vârf prin perpetuarea complicităţii unora, prin stimularea comodităţii sau prin exploatarea fricii altora.

Victor Ponta nu trebuie să uite că în 2010 a preluat de la mine funcţia de preşedinte al partidului în urma unor alegeri interne la care mi-am susţinut în mod onorabil candidatura. Îi întreb pe foştii mei colegi, acum: ce s-ar fi întâmplat în 2010 dacă şi eu aş fi procedat similar, blocând organizarea unui Congres de analiză şi alegeri? Şi, mai mult, ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi exclus din partid contracandidaţii?

Frica de răspundere nu este o soluţie care să meargă la nesfârşit în politică, la fel ca şi în viaţă. Iar vorba „poţi minţi, dar nu poţi să-i minţi pe toţi, de fiecare dată” se aplică şi în cazul lui Victor Ponta, ca şi în cel al lui Liviu Dragnea.

Cred acum, mai mult ca oricând, că membrii şi simpatizanţii PSD au dreptul de a fi reprezentaţi de un partid de stânga democratic şi deschis către oameni. PSD ori se va redemocratiza, ori locul său va fi luat de un alt proiect. Eu voi continua să-mi dedic întreaga energie proiectului Stângii democratice”, precizeaza Geoană pe Facebook.

Așa cum a promis și zilele trecute, Mircea Geoană va demara la contrucția unui partid partid de stângă, alături de Marian Vanghelie. Astfel, vedem că senatorul ne oferă un prim indiciu despre cum se va numi proiectul politic pe care îl pregătește pentru lansarea la apă.

2 comentarii la “Geoană continuă războiul și îi aduce aminte lui Ponta de un moment cheie. INDICIU despre denumirea partidului pe care îl pregătește

  1. Nu stiu daca si cat e de bine sa fii membru PSD in acest moment si nici in altul. Dar sa pleci din PSD si sa intri in partidul lui Geoana si Vanghelie, asta chiar e de porc. Apoi, si Geoana si Ponta au pierdut. Dar sa pierzi in fata lui Basescu, care umilise 5 ani tara asta e una, pe cand in fata lui Iohannis e alta, dupa parerea mea. Ca sa nu mai vorbim ca per total, Ponta a strans mai multe voturi in 2014 decat Geoana in 2009, chiar daca procentul se datoreaza unei prezente net superioare la vot. Sunt multe aspecte. Dar caracterul bolnav al lui Geoana (pe Vanghelie nici nu il bag in discutie ! ) nu-i permite sa vada si aspecte de genul asta. Sa-i fie de bine ! Dar atat de jos a coborat, incat mi-e scarba de el.

  2. Prostanacul sta prost cu memoria.Citatul este altul : poti sa minti pe toti o vreme,poti minti pe unii la nesfarsit.Dar nu poti minti pe toti totdeauna ! Ce imi suscita stupefactia la acest om e faptul ca el detine un adevarat record – a pierdut la toate alegerile la care a participat,cu exceptia celei cu cantec,cand l-a „debarcat”dubios pe Iliescu de la conducerea partidului lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *