R. Moldova nu va fi lăsată singură, în cazul în care ar fi atacată de Federaţia Rusă, a asigurat, luni seara, adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană, într-un interviu la ProTV Chişinău.
El a explicat însă că nefăcând parte din NATO, în cazul Republicii Modova nu se poate activa celebrul articol 5 al Tratatului alianţei occidentale, care spune că un atac asupra unui membru presupune o reacţie colectivă din partea celorlalţi membri.
Oficialul NATO a explicat însă că există şi alte mijloace de a ajuta Moldova, în special ajutor pe cale bilaterală din partea aliaţilor (aşa cum se aplică şi în cazul Ucrainei – n.r.). „Putem ajuta şi noi, şi UE, şi în plan bilateral, aliaţi şi parteneri, să ajutăm Republica Moldova să fie mult mai robustă şi să aibă capacitatea să se protejeze”, a afirmat Geoană în interviul de la Pro TV Chişinău.
El a subliniat că în acest sens este importantă inclusiv aderarea la UE, pentru că şi Uniunea Europeană are o componentă de securitate în cadrul tratatelor care o definesc.
Totuşi, înaltul oficial NATO a ţinut să precizeze că cel puţin deocamdată nu există astfel de ameninţări din partea Federaţiei Ruse la adresa Moldovei. El spune că, într-adevăr, a existat un plan al ruşilor să ajungă şi să facă joncţiunea cu Transnistria, ca să ia ca într-o menghină Ucraina, venind către Odesa în sud, prin Tiraspol, şi din Belarus în nord, ca să închidă menghina.
„Vreau să dau un semnal de linişte şi de calm aici, în Republica Moldova. Azi, nu vedem resurse militare capabile din partea Federaţiei Ruse să facă acest lucru şi pentru că Ucraina îşi face treaba foarte, foarte bine, şi cu sprijinul nostru”, a punctat Mircea Geoană.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News