George Simion, anchetat de procurori. Acuzații de corupere a alegătorilor

George Simion. INQUAM PHOTOS / GEORGE CĂLIN
Sursa Foto: INQUAM PHOTOS / GEORGE CĂLIN

Inspectoratul de Poliție Ialomița a trimis, marți, la Parlament, o informare în care parlamentarii George Simion, Claudiu Tîrziu, Marius Lulea și Silviu Păunescu sunt menționați în legătură cu un dosar penal pentru coruperea alegătorilor. Polițiștii întreabă dacă cei patru parlamentari dețin vreo calitate specială prevăzută în Codul de Procedură Penală

Surse judiciare au declarat pentru Digi24.ro că este vorba despre un dosar înregistrat la Parchetul Slobozia și care vizează caravanele medicale ale AUR – cele prin care oamenii lui Simion umblă prin țară și oferă analize medicale gratis, în speranța că vor obține în schimb voturi.

„În interesul cercetărilor care se efectuează în cadrul dosarului penal cu nr 2513/P/2023 sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 386 Cod Penal, vă rugăm să ne comunicați dacă numiții: Simion George Nicolae, Târziu Claudiu Richard, Lulea Marius Dorin și Păunescu Silviu Titus dețin o calitate specială din cele prevăzute de art 40 Cod Procedură Penală”, se arată în solicitarea Poliției Ialomița.

Simion este președintele AUR, Claudiu Târziu este senator, Marius Lulea este fondatorul partidului și prezumtivul premier în cazul în care AUR câștigă alegerile, iar Titus Păunescu este deputat AUR.

Art. 386 din Codul Penal spune că:  (1) Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Nu intră în categoria bunurilor prevăzute în alin. (1) bunurile cu valoare simbolică, inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice.

Surse judiciare consultate de Digi24.ro susțin că este vorba despre un dosar deschis la finalul anului trecut care se referă la serviciile medicale gratuite pe care AUR le oferă cetățenilor și care ar fi încadrate la foloase oneroase acordate alegătorilor.

Digi24.ro l-a contactat pe George Simion pentru a-l întreba despre acest dosar, însă liderul AUR ne-a declarat că nu știe nimic despre această speță.  În schimb, a postat pe pagina sa de Facebook o declarație video în care susține că este vorba despre un dosar penal făcut la comandă politică.

AUR organizează în toată țara caravane medicale, oferind cetățenilor servicii medicale gratis. Caravanele medicale au un site propriu și un calendar prestabilit de partid, unde se pot înscrie cetățenii pentru consultațiile gratis oferite de partidul lui Simion.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: