George Simion îi răspunde lui Dan Șucu: România nu se va abate de la parcursul său european și atlantic

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

România nu se va abate de la parcursul său european și atlantic, i-a transmis joi președintele AUR, George Simion, candidat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, președintelui Confederației Patronale Concordia, Dan Șucu, după ce acesta din urmă a lansat un manifest pentru cei doi competitori rămași în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni.

‘Am citit cu atenție manifestul lansat de Confederația Concordia și de dumneavoastră. Consider acest demers legitim și binevenit în contextul unui moment de răscruce pentru societatea și economia românească. Ca viitor președinte al României, țin să afirm limpede: România nu se va abate de la parcursul său european și atlantic. Apartenența noastră la Uniunea Europeană și Parteneriatul strategic cu Statele Unite reprezintă repere ferme de stabilitate și securitate, pe care le vom întări, nu contesta’, a precizat George Simion, într-un comunicat de presă.

El a menționat că, în ultimele zile, a avut întâlniri directe cu reprezentanți ai mediului diplomatic și economic din Statele Unite, Italia, Franța, Germania, Polonia, cărora le-a transmis același mesaj: ‘România rămâne un partener predictibil, angajat într-o construcție occidentală durabilă, cu respect pentru angajamentele asumate’.

Candidatul AUR a adăugat că susține ‘o economie de piață autentică, transparentă și competitivă, în care regulile sunt clare pentru toți și în care inițiativa privată este încurajată, nu penalizată’.

‘Suntem pentru stabilitate fiscală, pentru un mediu antreprenorial sănătos, pentru investiții solide – autohtone și străine – și pentru un cadru instituțional care să garanteze libertatea economică, statul de drept și democrația funcțională. Respectul pentru lege, pentru proprietate și pentru libertatea de exprimare sunt pentru noi principii fundamentale. La fel și dialogul deschis cu toate organizațiile reprezentative ale societății – inclusiv cu cele din mediul de afaceri. În acest spirit, vă adresez invitația sinceră de a avea o discuție directă în perioada următoare. Îmi doresc să aprofundăm în cadrul unei întâlniri aceste teme, să discutăm în mod concret și constructiv despre direcțiile de reformă necesare și despre felul în care instituția prezidențială poate fi un garant real al stabilității și al unui climat economic favorabil dezvoltării. Suntem deschiși oricărei forme de dialog onest și profesionist. Pentru că, în fond, aceasta este cheia unei democrații autentice’, a completat George Simion.

Președintele Confederației Patronale Concordia, Dan Șucu, afirmă în manifest că România are nevoie de o economie liberă, nu de stăpâni politici, avertizând că, ori de câte ori interesele economice ale țării sunt amenințate, clasa politică va fi trasă la răspundere ‘fără ezitare’.

Confederația le solicită celor doi candidați rămași în cursă să declare public, fără echivoc, că: nu vor schimba drumul european și atlantic al României, nu vor susține măriri de taxe și se vor implica în eliminarea dezechilibrelor economice, vor respecta democrația, libertatea, proprietatea privată și domnia legii.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: