Candidatul la Președinție din partea AUR a negat că ar fi făcut vreo plată către vreo companie din Statele Unite sau din alte țări, în emisiunea Culisele statului paralel, de la Realitatea Plus TV.
George Simion: “Nu am dat nici măcar un dolar către nicio companie din Statele Unite sau din alte țări. Noi vrem să aducem bani în țară, nu să-i trimitem peste hotare. Nu avem nevoie pentru prietenii noștri cu care ne-am întâlnit la Washington să plătim vreun ban. Au înnebunit, săracii. Nu mai știu de ce să se lege și au crezut ei că prezentarea unei oferte, ar reprezenta un contract”, declarații făcute la Realitatea Plus.
Întrebat de realizatoarea Anca Alexandrescu dacă a AUR a primit vreo ofertă, președintele AUR a răspuns că „nu a existat niciun contract, nu a existat niciun dolar, nu a existat nicio plată” și că „denigrări tot vor apărea în următoarele 10 zile”. „Nu am dat nici 1,5 milioane de dolari, nu am dat nici un milion, nu am dat niciun dolar nimănui.” – a conchis Simion.
Partidul AUR ar fi semnat un contract în valoare de 1,5 milioane dolari cu o firmă americană de lobby, pentru o campanie de lobby în SUA, constând într-o serie de interviuri și întruniri cu oficiali americani, potrivit G4Media, care a obținut documentul.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News