George Simion anunță că nu va candida la alegerile prezidențiale din luna Mai, precizând că îl sprijină pe Călin Georgescu. Anunțul a fost făcut la scurt timp după ce Gigi Becali a declarat că va intra în cursa pentru Controceni, dacă nu o va face liderul AUR.
George Simion a anunțat, vineri după-amiază, că nu va intra în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni, precizând că după ultimele discursuri ale vicepreședintelui SUA, JD Vance, este greu de crezut că cineva îl va putea învinge pe Călin Georgescu.
George Simion: Nu voi candida la alegerile prezidențiale!
Liderul AUR, care se află în aceste zile în SUA, la Washington, a anunțat că nu va participa la alegerile prezidențiale din luna mai și că îl sprijină pe Călin Georgescu.
„Eu, George Simion, nu voi candida la aceste alegeri prezidenţiale. După ultimele două discursuri ale vicepreşedintelui Vance, este greu de crezut că cineva îl va mai putea scoate din cursă pe domnul Călin Georgescu şi este chestiunea de onoare, decentă, care trebuie făcută, să sprijinim candidatura domnului Georgescu. Cred că sâmbătă vom avea deja cele 200.000 de semnături necesare pentru o altă candidatură a domnului Călin Georgescu „, a precizat Simion, care participă în SUA la Conservative Political Action Conference (CPAC), în calitate de invitat special.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News