George Tuță pune picioru-n prag la Primăria Sectorului 1: „PROBLEMELE sunt uriașe” Ce i-a propus lui Armand

Sursa foto: Inquam Photos / Nichita Cojocea

George Tuță, primarul ales al sectorului 1, i-a propus edilului în funcție, Clotilde Armand, o comisie de tranziție, pentru soluționarea problemelor urgente ale cetățenilor. 

George Tuță, primarul ales al sectorului 1, dorește să organizeze cât mai eficient perioada până la preluarea mandatului, în toamnă. Tuță a câștigat alegerile, în ciuda scandalului generat de Clotilde Armand cu privire la posibila fraudare a voturilor.

BEC a respins renumărarea voturilor, astfel Tuță a fost declarat primar ales. Edilul vrea să soluționeze cât mai rapid câteva probleme esențiale ale cetățenilor din sectorul 1, una dintre aceste fiind lipsa locurilor în creșe. În acest sens, George Tuță i-a propus lui Clotilde Armand înființarea unei comisii de tranziție.

„Conform legii sunt primar ales și voi intra în mandat în termen de 20 de zile, după 27 septembrie. Însă nu avem timp de pierdut, pentru că problemele Sectorului 1 sunt uriașe și nu vreau să ratăm niciun fel de oportunitate, fie că vorbim de fonduri europene, fie că vorbim de programe guvernamentale sau chestii mărunte, cum ar fi lipsa locurilor în creșe. Nu sunt mărunte, sunt probleme uriașe pe care le au familiile, ca ieri s-au afișat rezultatele și sunt sunt o mulțime de părinți care nu au locuri în creșe. Eu i-am propus doamnei Armand să avem o comisie de tranziție, o comisie prin care specialiștii mei, împreună cu oamenii domniei sale din primărie, să găsească cele mai bune soluții la problemele reale ale cetățenilor.”, a precizat George Tuță la Antena 3 CNN.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: