Călin Georgescu a făcut precizări în urma mai multor articole în care a fost subiectul unor atacuri. El a clarificat faptul că, în niciun moment, nu a vorbit despre un referendum privind apartenența României la NATO sau Uniunea Europeană și a condamnat ceea ce numește „dezinformare și manipulare” din partea presei. Totodată, Georgescu a subliniat că România face parte din aceste structuri și va continua să rămână în ele.
„Extrem de multă dezinformare și manipulare în presa obedientă sistemului corupt! Nu am vorbit despre un referendum cu privire la apartenența noastră la NATO sau UE! Suntem în aceste structuri și vom rămâne în aceste structuri”, a transmis Călin Georgescu pe Facebook.
„Decizia trebuie să fie a fiecărui popor, nu a politicienilor de la Bruxelles”
În opinia sa, deciziile care vizează securitatea și finanțarea conflictelor ar trebui să fie luate prin consultarea directă a cetățenilor, nu doar de către liderii politici.
„Am spus însă adevărul, că atunci când vorbești de un război precum cel din Ucraina și despre finanțarea acestuia, în orice țară din UE și inclusiv UK, poporul trebuie consultat. Oamenii sunt cei care pot decide dacă sunt sau nu de acord să intre într-un astfel de război sau dacă vor să-l finanțeze”, a precizat el.
Georgescu a reiterat că „oamenii sunt cei care luptă, nu politicienii”, iar cetățenii ar trebui să aibă dreptul de a decide dacă acceptă să susțină financiar sau militar un război.
„În acest caz, doar ei pot fi consultați printr-un referendum dacă vor să plătească acest tribut sângeros din punct de vedere uman cât și financiar”, a adăugat Georgescu.
„Democrația presupune să consulți poporul în momente decisive, nu să îl ignori, altfel nu mai este democrație – este doar dictatură!”, a concluzionat el.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News