Georgia/ O lege împotriva ”propagandei LGBT”, votată în prima lectură în parlament

Sursa foto: Pixabay

Parlamentul georgian a votat joi în prima lectură un proiect de lege ce interzice ”propaganda LGBT”, foarte similar unei legislaţii utilizate în Rusia pentru a reprima minorităţile sexuale, informează AFP.

Visul Georgian, partidul aflat la putere în această fostă republică din Caucaz, şi-a întărit în ultimii ani poziţiile conservatoare şi anti-occidentale.

Textul a fost aprobat de majoritatea deputaţilor în timpul unui vot boicotat de opoziţie. Alte două lecturi, prevăzute să aibă loc până la sfârşitul anului, vor fi necesare pentru ca el să devină lege.

Proiectul interzice „propaganda relaţiilor homosexuale şi a incestului” în instituţii de învăţământ şi în emisiunile televizate.

Aceasta „se referă la difuzarea de scene intime la televiziune şi în timpul proiecţiilor de filme în sălile de cinema, ceea ce este o practică curentă”, a precizat la începutul lui iunie preşedintele Parlamentului georgian, Şalva Papuaşvili.

În Rusia, o legislaţie ce reprimă „propaganda LGBT” a fost adoptată în urmă cu zece ani şi considerabil extinsă de atunci.

Georgia a fost în ultimele luni scena unor manifestaţii masive împotriva unei legi asupra „influenţei străine”, criticată deschis de Occident şi din nou apropiată de legislaţia Rusiei asupra „agenţilor străinătăţii” care a dus la reprimarea oricărei opoziţii în această ţară.

Opozanţii acuză partidul Visul Georgian că vrea să se apropie de Moscova şi să pună în pericol aderarea sperată a ţării lor la Uniunea Europeană.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: