Skip to content
Externe

Germania a prelungit carantina până pe 20 decembrie. Angela Merkel: Restricțiile vor trebui aplicate până la începutul lui ianuarie

facebook/angela merkel

Germania va rămâne în carantină până pe 20 decembrie, dar și apoi vor fi în vigoare multe dintre actualele măsuri. „Presupunem că restricțiile vor trebui să se aplice până la începutul lunii ianuarie”, a punctat cancelarul Angela Merkel.

Toate restaurantele și unitățile de catering vor rămâne închise. La întâlnirile private vor putea participa maxim cinci persoane adulte (copiii de până în 14 ani nu vor fi puși la socoteală). În perioada efectivă a sărbătorilor, 23 decembrie – 1 ianuarie, se vor permite, totuși, reuniunile cu 10 persoane.

Angela Merkel a anunțat că vor urma discuții cu reprezentanții comunităților religioase pentru un acord, dar ideal ar fi ca slujbele mari să fie evitate, scrie b1.ro.

Cancelarul a insistat că e nevoie de atenție maximă în timpul vizitelor în căminele de bătrâni. Pentru a proteja grupurile de risc precum vârstnicii și bolnavii, utilizarea testelor rapide va fi extinsă în continuare.  De la 1 decembrie, 30 de teste rapide pe lună ar trebui să fie posibile pentru fiecare persoană care are nevoie de îngrijire.

Merkel a insistat și pe folosirea corectă a măștilor de protecție în spațiile aglomerate, inclsuiv în mijloacele de transport în comun. Numărul trenurilor va fi suplimentat, pentru a nu se produce aglomerări.

Companiilor li se cere să-și înceteze activitatea în perioada 23 decembrie – 1 ianuarie sau să dispună lucrul de acasă. Ajutorul de stat pentru firmele afectate de închidere, lucrătorii independenți și asociații va fi prelungit.  În sectoarele economice puternic afectate de criză, precum HoReCa și industria culturală, ajutoarele vor fi prelungite până la mijlocul anului viitor.

În localitățile în care se vor înregistra peste 200 de infecții noi la 100.000 de locuitori, timp de 7 zile, se pot dispune restricții chiar mai drastice decât până acum. În prezent, astfel de incidențe se înregistrează în Berlin și în alte 62 de localități.

Începând din 1 decembrie, perioada de carantină pentru persoanele care intră în contact cu cei infectați va fi redusă de la 14 la 10 zile. Un test COVID-19 negativ va fi, totuși, necesar.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *