Skip to content
Internațional

Germania critică acordul turco-rus cu privire la Siria

Guvernul german a criticat miercuri acordul ruso-turc vizând să-i îndepărteze pe combatanţii kurzi de frontiera turcă în nordul Siriei, îndemnând la o soluţie internaţională care să implice Europa în soluţionarea acestui conflict, relatează AFP, citată de news.ro.

”Este important ca acţiunea internaţională în vederea soluţinării acestei crize să nu se limiteze la Turcia şi Rusia”, a declarat Steffen Seibert, un purtător de cuvânt al Angelei Merkel, într-o conferinţă de presă obişnuită, la Berlin.

”Europa trebuie să se ocupe de evenimente actuale care se desfăşoară la frontiera continentului nostru, deoarece este vorba despre probleme care afectează în mod direct numeroase state UE”, a insistat el.

Ministrul german al Apărării Annegret Kramp-Karrenbauer (AKK) a salutat respectrea armistiţiului prevăzut în acord, însă îl consideră, per ansamblu, foarte insuficient.

”Ne confruntăm, în prezent, cu faptul că o ţară, Turcia, partenerul nostru NATO, (…) a anexat un teritoriu, încălcând dreptul internaţional, cu faptul că sunt expulzate populaţii, iar noi nu putem lăsa lucrurile aşa”, a subliniat ea înainte să plece la Bruxelles, la o reuniune a miniştrilor Apărării din statele membre NATO prevăzută joi.

Ministrul conservator şi-a reiterat o propunere recentă de creare, sub egida ONU; a unei zone de protecţie internaţională în nordul Siriei.

”Voi profita mâine (joi) de ocazia (reuniunii NATO) pentru a purta discuţii pe această temă cu colegii mei miniştri ai Apărării europeni şi din alte ţări NATO şi a vedea dacă acest obiectiv este realizabil”, a anunţat ea.

REZERVE

Acest proiect – dezvăluit luni de ministrul german şi susţinut de Angela Merkel – provoacă însă rezerve în rândul partenerilor Germaniei şi chiar în interiorul Guvernului german.

Iniţiativa germană nu a fost luată în calcul marţi seara de către preşedinţii rus Vladimir Putin şi turc Recep Tayyip Erdogan.

Cei doi lideri au convenit asupra unei retrageri a forţelor kurde din nord-estul Siriei şi preluării comune a controlului unei mari părţi a acestei zone în care Ankara şi combatanţi kurzi se înfruntă. Nicio implicare internaţională, în afară de cea a Rusiei, Turciei şi Siriei nu este, pentru moment, luată în calcul.

Ofensiva turcă a fost lansată în urma anunţului retragerii militare a Statelor Unite din nord-estul Siriei, denunţată de numeroşi aleşi democraţi şi republicani drept o abandonare a kurzilor, aliaţii Washingtonului în lupta împotriva SI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *