Produsul Intern Brut (PIB) al primei economii europene s-a contractat cu 0,3%, în 2023, după ce a înregistrat o creştere de 1,9% în 2022, potrivit datelor corectate cu variabilele preţului, dezvăluite luni de Oficiul naţional german de statistică Destatis. din cauza costului energiei, dobânzilor mari şi unei scăderi a cererii externe, care îi slăbesc puterea industrială şi exporturile, relatează AFP.
Potrivit datelor corectate în funcţie de variabilele calendarului şi preţurilor, PIB-ul a scăzut cu 0,1%.
Aceste rezultate sunt un pic mai bune decât previziunile Guvernului german şi Fondului Monetar Internţaional (FMI), care preconizau o contracţie a economiei germane de 0,4% şi, respectiv, de 0,5% în 2023.
Însă Germania se descurcă în mod clar mai rău decât media Uniunii Europene (UE), care urmează să atingă o creştere de 0,6% în 2023, potrivit ultimelor previziuni ale Comisiei Europene (CE) – şi creşteri marcate în Franţa, Spania sau Italia.
Cea de a treia economie mondială este în urma altor ţări indistriale mari ca Statele Unite şi Regatul Unit.
Sfârşitul anului a fost şi mai prost decât trimestrele precedente, cu un PIB estimat în scădere cu 0,3% din septembrie în decembrie, potrivit unei estimări preliminare a Destatis.
Citeşte mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News