Cancelarul german Olaf Scholz a exclus livrarea în viitor către Ucraina de armament cu rază lungă de acţiune, indiferent de deciziile luate de parteneri, informează duminică dpa.
La un dialog avut sâmbătă cu cetăţeni din Prenzlau, statul Brandenburg (estul Germaniei – n.r.), Scholz şi-a reiterat refuzul de a livra rachete de croazieră Taurus, apreciind că o astfel de decizie ar presupune „un risc enorm de escaladare” a războiului din Ucraina.
Rachetele de croazieră Taurus, cu o rază de acţiune de circa 500 de kilometri, ar permite Ucrainei să lovească ţinte din Moscova.
„Am spus nu acestui lucru. Şi desigur că aceasta se aplică şi altor arme, dacă le-am furnizat, care ar putea atinge o distanţă aşa de mare”, a insistat Scholz. „Şi aşa rămân lucrurile. Chiar dacă alte ţări decid altfel”, a adăugat cancelarul german.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut presiuni asupra aliaţilor Ucrainei pentru a livra arme cu rază lungă de acţiune, ceea ce ar permite Kievului să atace aerodromurile militare şi instalaţiile forţelor aeriene ruse mult în spatele liniei frontului, chiar şi pe teritoriul Rusiei.
Arma cu cea mai lungă rază de acţiune furnizată de Germania este lansatorul de rachete Mars II, care poate lovi ţinte aflate la 84 de kilometri distanţă.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News