Skip to content
Internațional

Germania: Mobilizare la Hanovra pentru libertatea presei

teller report

Peste 7.000 de persoane au protestat sâmbătă la Hanovra împotriva unei reuniuni organizate de un partid ultranaţionalist ţintind jurnalişti specializaţi în anchetele asupra mediilor neonaziste, relatează AFP, citată de agerpres.

Circa 6.800 de persoane, mult peste cele 2.000 anunţate, au defilat sub sloganul „Colorat mai degrabă decât brun la Hanovra”, în timp ce 250 de persoane se adunaseră într-o contramanifestaţie, a indicat poliţia acestui oraş din nordul Germaniei.

Partidul ultranaţionalist NPD (Partidul naţional-democrat) a reunit circa 120 de persoane, potrivit aceleiaşi surse.

Manifestaţia sa fusese interzisă într-o primă etapă de către poliţie, care considera că ea constituia „un pericol pentru securitatea publică”. Dar partidul contestase această decizie în justiţie şi a obţinut câştig de cauză vineri.

„S-a putut vedea la Hanovra ceea ce se doreşte de asemenea pentru toată Germania: neonaziştii şi cei care provoacă teama incitând la ură împotriva jurnaliştilor sunt o minoritate”, a declarat sâmbătă ministrul de externe german Heiko Maas pe contul său de Twitter.

Simpatizanţii NPD voiau să protesteze împotriva jurnaliştilor care anchetaseră în mediile extremei drept. Ei numiseră mai mulţi dintre aceştia în apelul lor la manifestaţie, între care Julian Feldmann, autor al unui reportaj pentru televiziunea publică germană anul trecut despre presupusul criminal de război nazist Karl Munter, implicat în masacrul de la Ascq, în nordul Franţei în 1944.

Fostul membru al SS, care făcuse afirmaţii negaţioniste despre Holocaust şi aprobase masacrul în cadrul interviului, urma să compară în faţa justiţiei, dar a decedat în septembrie la 96 de ani.

Familii ale victimelor masacrului de la Ascq şi-au exprimat sprijinul pentru reporterii germani. „Iată că jurnaliştii care au avut curajul, prin filmul lor, să denunţe ororile comise de această hoardă de nazişti din care făcea parte Karl Munter sunt acum victime ale ameninţărilor, atacurilor din partea NPD”, a declarat astfel într-un email Marguerite-Marie Beghin, al cărei tată făcuse parte din cele 86 de victime de la Ascq. „Este revoltător şi aceasta a dovedit dacă mai era nevoie că nazismul nu a murit”, adaugă ea.

Fondat în 1964, NPD are cel puţin 6.000 de membri. Curtea Constituţională, cea mai înaltă instanţă germană, respinsese în ianuarie 2017 – pentru a doua oară în 15 ani – o cerere de interzicere pur şi simplu a NPD, argumentând prin slaba sa audienţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *