Skip to content
Europa

Germania oferă Ucrainei 5.000 de căști militare. Primarul din Kiev, reacţie ironică: Ce vor mai trimite? Perne?

youtube.com

Germania a fost criticată pentru că refuză să trimită arme Ucrainei, în contextul amenințării crescânde a Rusiei la granița sa. De altfel, Berlinul a avut o poziție nuanțată și în privința sancțiunilor ce ar trebui aplicare Rusiei în cazul unei invazii asupra Ucrainei, fapt ce a știrbit din imaginea de unitate a Occidentului în această nouă criză internațională. În fața acestor critici, Germania a anunțat că va furniza Ucrainei 5.000 de căști militare. Kievul n-a părut prea entuziasmat.

Christine Lambrecht, ministrul german al Apărării, a declarat că țara sa va oferi Ucrainei 5.000 de căști militare. „Am primit o scrisoare de la Ambasada Ucrainei, prin care se sprijin cu echipamentul militar, mai precis căști. Vom furniza Ucrainei 5.000 de căști. E un semnal clar – suntem de partea voastră!”, a declarat Lambrecht, potrivit Reuters. Ministrul a admis că nu e vorba de arme, ci de echipamente, dar și acestea „ajută”.

„E exact modul în care vom continua să reacționăm în această criză. Lucrăm pentru a avea o soluție pașnică la acest conflict în mijlocul Europei”, a mai spus Lambrecht, potrivit sursei citate de B1.ro. La finele săptămânii trecute, Christine Lambrecht a anunțat că Germania va trimite în Ucraina un spital de campanie.

Ucrainenii au cerut sprijin de mai multe ori, în contextul în care Rusia a masat echipamente militare și peste 100.000 de soldați la granița sa. Statele Unite și Marea Britanie au început să-i trimită mai multe arme, dar cancelarul german Olaf Scholz a exclus trimiterea „armelor letale”.

De altfel, Germania a făcut notă discordanță și în discuțiile pe tema sancțiunilor pe care Occidentul ar trebui să le aplice Rusiei în cazul în care aceasta va invada Ucraina. Dacă țări precum SUA, Marea Britanie sau Franța au vorbit de sancțiuni coordonate, dure și fără precedent, cancelarul german a îndemnat la prudență: „Trebuie să ne gândim la consecințele pe care le va avea acest lucru (aplicarea de sancțiuni) pentru noi”.

Vitali Klitschko, primarul din Kiev, fost boxer profesionist, a catalogat ajutorul oferit de Germania drept „o glumă”. „Comportamentul guvernului german mă lasă fără cuvinte. Aparent, ministrul Apărării nu și-a dat seama că ne confruntăm cu forțe rusești perfect echipate, care pot porni o altă invazie asupra Ucrainei în orice moment. Ce fel de sprijin va mai trimite Germania? Perne?”, a declarat Klitschko, pentru ziarul german Bild.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *