Germania va furniza Ucrainei 12 obuziere autopropulsate suplimentare, a anunţat vineri ministrul apărării Boris Pistorius, la o reuniune a Grupului de contact pentru Ucraina de la baza americană de la Ramstein, relatează dpa.
Şase dintre vehiculele blindate avansate urmează să ajungă până la sfârşitul anului în Ucraina, iar restul în 2025. Acestea au o rază de tragere de 30 de kilometri.
Costul total al celor 12 obuziere este estimat la 150 de milioane de euro.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a participat la sesiunea de deschidere a reuniunii de la Ramstein şi s-a folosit de oportunitate pentru a pleda pentru noi livrări de arme.
„Avem nevoie de mai multe arme pentru a alunga trupele ruse de pe teritoriul nostru şi în special din regiunea Doneţk”, a declarat Zelenski în contextul luptelor grele care au loc în estul ţării.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News