Germania: Un mort şi numeroşi răniţi într-un incendiu la un spital

Sursa foto: Pixabay

Un om a murit şi 22 au fost răniţi, şase dintre ei grav, într-un incendiu survenit joi seara la un spital din Uelzen, în apropiere de Hamburg, informează dpa şi AFP.

Focul a izbucnit joi seara târziu la etajul al treilea al spitalului şi a cuprins mai multe saloane cu pacienţi. Majoritatea victimelor au arsuri şi au inhalat fum, au menţionat pompierii şi poliţia locală.

Cei circa 140 de pompieri mobilizaţi au reuşit să stingă rapid incendiul. Pacienţii evacuaţi au fost mutaţi fie în altă aripă a spitalului, fie la spitale învecinate.

Potrivit primelor estimări, pagubele materiale s-ar putea ridica la peste un milion de euro, a menţionat poliţia într-un comunicat.

Autorităţile au lansat o anchetă pentru a stabili cauza incendiului.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: