Skip to content
Externe

Germania va trimite tancuri Leopard 2 la Kiev şi va permite şi altora să facă acelaşi lucru / Câte tancuri are în stoc Germania

Twitter

Cancelarul german Olaf Scholz a decis să trimită tancuri Leopard 2 în Ucraina şi să permită şi altor ţări, precum Polonia, să facă acelaşi lucru, în timp ce SUA ar putea furniza tancuri Abrams, a relatat marţi revista Der Spiegel, citată de Reuters.

Un purtător de cuvânt al guvernului german a refuzat să comenteze, iar Ministerul Apărării de la Berlin nu a fost disponibil imediat pentru comentarii.

Decizia se referă la cel puţin o companie de tancuri Leopard 2 A6 care vor fi furnizate din stocurile Bundeswehr, a precizat Der Spiegel.

Alţi aliaţi, în special nordici, intenţionează să urmeze exemplul Germaniei şi să furnizeze tancuri Leopard către Kiev din stocurile lor.

Pe termen lung, mai multe tancuri ar putea fi restaurate pentru a fi apte de utilizare, mai scrie Der Spiegel.

DEZBATERE ÎN PARLAMENTUL DE LA BERLIN

Parlamentul german va dezbate miercuri problema controversată a trimiterii tancurilor Leopard în Ucraina, relatează CNN.

Partidele de opoziţie Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Uniunea Creştin-Socială (CSU) au solicitat dezbaterea, argumentând că vor să „pună capăt blocării tancurilor Leopard de către guvernul federal”. Partidele de opoziţie spun că guvernul german „trebuie să se teamă că pierde încrederea aliaţilor săi”.

Dezbaterea va începe miercuri, la ora 9.05, ora Europei Centrale (10.05, ora României).

Polonia a cerut în mod oficial Germaniei permisiunea de a transfera tancuri de luptă Leopard 2 în Ucraina. Până acum, Germania a rezistat solicitărilor Poloniei, SUA şi altor câteva ţări NATO de a transfera tancurile în Ucraina sau de a autoriza alte ţări să trimită o parte din Leopardurile lor la Kiev.

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, declarase anterior că ţara va lua o decizie cu privire la tancuri „foarte curând”.

GERMANIA ARE ÎN STOC 320 DE TANCURI LEOPARD 2

Armata germană are în stoc 320 de tancuri Leopard 2, dar nu a dezvăluit câte ar fi pregătite pentru luptă, relatează CNN.

Aceste tancuri Leopard 2 – toate din seriile A5, A6 şi A7 –  se află în diferite stadii: stare de reparaţie şi stare de pregătire pentru a fi desfăşurate, a explicat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării.

Armata germană nu mai are în posesie Leopard 1, care este o serie mai veche din linia tancurilor de luptă principale, a precizat purtătorul de cuvânt. De asemenea, nu mai are în stoc modele mai vechi de Leopard 2, cum ar fi A4.

Separat, producătorul de armament Rheinmetall a declarat săptămâna trecută că are 139 de tancuri Leopard în stoc, dar dintre acestea doar 29 vor fi gata de luptă pentru a fi livrate în primăvara acestui an. Aceste 29 au fost deja promise, teoretic, unor ţări terţe ca parte a unui schimb de tancuri.

Restul stocului urma să fie pregătit pe o perioadă mai lungă de timp, potrivit companiei.

Un purtător de cuvânt al Rheinmetall a declarat marţi pentru CNN că din restul stocului – 88 de tancuri Leopard 1 – câteva ar putea fi livrate în aproximativ nouă luni, iar restul într-un an.

Un alt producător german de armament, FFG, are 99 de tancuri Leopard în depozit, dar numai din gama mai veche Leopard 1, a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru CNN.

Chiar dacă un tanc este pregătit şi reparat, acesta are nevoie de muniţie şi piese de schimb pentru a putea fi desfăşurat, precizează CNN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *