Invitat la ”Puterea Știrilor”, Dan Cristian Popescu, viceprimarul Sectorului 2, s-a declarat mulțumit de modul în care a fost gestionată criza Covid-19 în sector.
,,Au fost măsuri legate de închiderea parcurilor, am fost primul sector care a închis parcurile dar și primul sector care am deschis parcurile la finalul perioadei de închidere. Ambele măsuri au fost bine apreciate de cetățeni și când am închis pentru că eram la început, și oamenii trebuiau să conștientizeze faptul că trebuie să acționăm preventiv, iar când am deschis parcurile oamenii au apreciat faptul că am încredere în ei și că, prin deschiderea parcurilor, nu facem decât să avem mai mult loc de mișcare. Măsura a fost criticată de oponenți politici, după care a fost copiată la nivelul țării.
Au fost măsuri speciale privind comerțul. Avem și piața Obor care este cea mai mare piață din sud-estul Europei. Acolo a fost o muncă foarte mare pentru a o putea ține deschisă, a fost foarte important pentru București ca piața să fie deschisă, dar în condiții de prevenție. Au fost măsuri fără precedent, zonele de acces, zonele de ieșire, vânzătorii și clienții aveau mănuși, măști, erau mesaje care popularizau măsurile de prevenție, mai ales la început a fost greu când oamenii nu conștientizau pericolul, dar m-am bucurat că nu am închis piața, iar cetățenii Bucureștiului au avut acces la fructe și legume proaspete românești.
Vlad Voiculescu, sfidător şi evaziv în privinţa studiilor: Găsiţi diploma mea pe contul meu de Facebook
Primarul Dominic Fritz, agent al serviciilor secrete germane? Dovezile care îl dau de gol pe edilul Timişoarei
Robert Cazanciuc, reacţie virulentă după tăierea bugetului ICCJ: Cine e Înalta Poartă pentru care se pune bir?
Oameni noi în politică: USR propune drept prefecți un liberal vopsit la Galați și ginerele unui fost baron local la Gorj
Alina Mungiu-Pippidi, revoltată de comportamentul politicienilor inclusiv în spaţiul virtual: Liderii și trolii se pupă pe bot
În felul acesta, industria pe orizontală a putut să își desfacă produsele, deci nu am creat probleme producătorilor. Dacă am fi închis piața, ar fi trebuit să arunce recolte întregi și acum, când am fi avut nevoie din nou, nu ar mai fi avut de unde să ne aducă produse și ne-ar fi făcut pe multe zone dependenți de importuri. M-am bucurat că, după o lună de când am introdus măsurile, deja am fost dați ca exemplu pozitiv în conferințele Ministerului de Interne. Eram un barometru al prevenției”, a spus Dan Cristian Popescu, la ”Puterea Știrilor”.