Gheorghe Cârciu: Dezbatere despre rolul familiei creștine în diaspora românească, organizată la Borås, în Suedia

Gheorghe Carciu

 

Europarlamentarul Gheorghe Cârciu anunță că a participat pe 7 martie la o dezbatere dedicată comunității românești din Suedia, având ca temă provocările cu care se confruntă familia în societatea contemporană. Evenimentul, intitulat „Familia între presiunea ideologiilor contemporane și fidelitatea față de Evanghelie”, a fost organizat de Parohia Sfinților Arhangheli și Sfinților Mitropoliți ai Transilvaniei din Borås, în colaborare cu Departamentul ProVita al Arhiepiscopiei Iașilor, în prezența Episcopul Macarie.

Discuțiile au vizat rolul familiei în contextul transformărilor sociale actuale și presiunile ideologice care, potrivit participanților, pot afecta valorile tradiționale. În cadrul întâlnirii s-a subliniat importanța menținerii reperelor morale și spirituale, mai ales în comunitățile românești din diaspora.

Potrivit lui Gheorghe Cârciu, familia este tot mai des pusă la încercare de idei și tendințe care încearcă să îi slăbească fundamentul. În acest context, el a evidențiat responsabilitatea părinților și a comunității de a transmite generațiilor tinere valorile în care cred, oferindu-le stabilitate și repere clare.

Un mesaj central al dezbaterii a fost transmis de Episcopul Macarie, care a subliniat că familia trebuie să rămână o „mică biserică”, locul în care credința, responsabilitatea și dragostea sunt trăite în mod concret, zi de zi.

În opinia participanților, familia creștină continuă să reprezinte un pilon esențial al societății, iar protejarea și susținerea acesteia constituie o responsabilitate importantă atât pentru comunitate, cât și pentru fiecare credincios în parte.

La finalul evenimentului, Gheorghe Cârciu a mulțumit organizatorilor pentru invitație și pentru inițierea unei dezbateri considerate necesare pentru românii din diaspora.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: