Skip to content
Economie

Gheorghe Falcă, despre scandalul facturilor umflate la energie: PNL și PSD au obligația nu să își arunce unul la altul pisica

Inquam Photos/Octav Ganea

PNL și PSD au obligația să rezolve urgent problema facturilor pe care furnizorii de energie le-au emis fără compensarea și plafonarea prevăzute în legislație, a declarat vineri seara eurodeputatul Gheorghe Falcă, vicepreședinte PNL.

Întâi vreau să vă aduc aminte că atunci când s-a votat legea cetățeanului vulnerabil aproape toate partidele își asumau această lege. Apoi, când s-a discutat despre plafonare și compensare, a fost un vot în unanimitate în Parlamentul României – asta înseamnă că niciun partid politic n-a avut o altă măsură decât legislația respectivă.

Unde putem spune că este un adevăr, este faptul că în România și-au permis societățile de servicii publice, de distribuție de gaz, de curent, să nu aplice legea pentru că n-au înțeles-o – păi, dacă n-au înțeles-o, trebuiau să apeleze exact la ANRE, aveau timp 30 de zile, aveau timp să nu trimită facturi umflate și să aștepte să își găsească o soluție sau să spună în spațiul public că nu pot să aplice o astfel de lege”, a precizat liberalul la postul B1 TV.

În schimb, a continuat Gheorghe Falcă, aceste societăți „au trimis facturile umflate”. „Au trimis facturile umflate, iar acum sistemul politic are obligația, ne place sau ne place, PNL cu PSD au obligația nu să își arunce unul la altul pisica, ci să rezolve această problemă, prin ordonanțe de urgență, prin dezbateri în coaliție, și lucrul acesta trebuie să se întâmple urgent”, a punctat eurodeputatul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *